Chinezii se consideră drept moştenitori ai dragonului, animal mitologic, totem al populaţiilor locale, devenit faimos datorită legendelor antichităţii.
Legendele spun că înainte de a reunifica statele mici din centrul Chinei, împăratul Huangdi şi-a ales ca simbol ursul, iar după ce l-a învins pe Chiyou, pentru a împăca triburile subordonate, a renunţat la acest totem în favoarea altuia nou, o combinaţie mitologică, dragonul. Acest animal fabulos are capul unui urs şi corpul unui şarpe. Se spune că tribul din care provenea mama lui Huangdi avea ca totem şarpele. De fapt, simbolul ales, cel al dragonului, este o combinaţie între totemurile tribului tatălui său şi cel al mamei sale, iar simbioza reprezentată de dragon întruchipează procesul de armonizare a coabitării diferitelor populaţii ale naţiunii chineze.
Mai târziu, dragonul a început să apară în diferite desene şi au fost create şi caracterele chinezeşti care-l reprezintă. Acestea apar pe fragmentele de carapace de broască ţestoasă şi de oase de animale, dar figuri de dragon se găsesc şi pe fragmentele ceramice descoperite în siturile aşezărilor din perioada dinastiei Shang, descoperite în provincia Henan din centrul Chinei.
În China circulă multe poveşti despre dragon. Se spune că împăratul Yandi, unul dintre strămoşii naţiunii chineze, a fost născut de o femeie numită Deng. Ea s-a rugat zeului-dragon din cer şi aşa l-a avut pe Yandi, iar împăratul Huangdi a fost conceput după ce mama sa, Fubao, l-a impresionat cu rugăminţile ei pe dragonul Beidou. O poveste asemănătoare vorbeşte şi despre Yao, un alt strămoș al naţiunii chineze. Iată de ce chinezii au fost numiţi şi urmaşii dragonului.