În limba engleză, cuvântul „China” înseamnă atât statul China, cât şi porţelan. Ce legătură are China cu porţelanul? Una esenţială, am putea spune.
Săpăturile arheologice arată că porţelanul contemporan alb sau aproape translucid a fost la începuturile sale gri şi reprezenta un compozit de tranziţie de la ceramică la porţelanul cunoscut ca atare, mai exact avea atât trăsături ale porţelanului, cât şi urme de ceramică. Primele vase din porţelan gri au fost găsite într-un depozit în situl de pe Muntele Dragonului, provincia Zhejiang din sud-estul Chinei, datat acum aproximativ 4200 de ani.
Porţelanul adevărat de China a apărut în perioada dinastiei Han de Est (23-220 e.n.), în provincia Zhejiang. Tehnica de fabricare a porţelanului s-a răspândit, ulterior, în partea sudică şi în nordul regiunii şi a înregistrat o puternică dezvoltare, caracterizată prin generalizarea porţelanului alb, culoare care se datorează unui conţinut redus de fier în compoziţie. Procesul de dezvoltare a porţelanului a fost marcat de trecerea de la porţelanul alb la lărgirea paletei cromatice a acestuia.
În perioada dinastiilor Tang şi Song, secolele X-XIII, tehnica de fabricare a porţelanurilor chinezeşti s-a dezvoltat continuu. Porţelanul în trei culori din dinastia Tang reprezintă specificul artizanal al acelei perioade. Ceva mai târziu s-a descoperit că obiectele din ceramică pot fi smălţuite cu email, care în timpul arderii, prin reacţie chimică, duce la obţinerea unei culori plăcute. Porţelanul Tang în trei culori a contopit trăsăturile picturilor tradiţionale chinezeşti, culorile folosite fiind roşu, verde şi alb. În urma arderii la temperaturi ridicate, cele trei culori se întrepătrund, multiplicându-se şi realizând o multitudine de nuanţe.
Dinastiile Ming (1368-1644) şi Qing (1644-1911) reprezintă epocile apogeu în producţia de porţelanuri chinezeşti, atât cantitativ, cât şi calitativ. Oraşul Jingdezhen din sudul ţării a dominat timp de sute de ani acest domeniu, căpătând denumirea de „Capitala porţelanurilor chinezeşti”. Cele mai frumoase porţelanuri au fost şi continuă să fie produse aici.
Exporturile de porţelanuri chinezeşti au început în secolul al VIII-lea. Anterior însă, celebrul „Drum al mătăsii” a contribuit, prin materialul preţios care i-a dat numele, la intensificarea relaţiilor comerciale şi a schimburilor culturale dintre China şi alte ţări din Asia, Africa şi Europa, iar China a fost numită „Patria mătăsurilor”. După secolul al VIII-lea, odată cu exportul de porţelanuri chinezeşti, China şi-a schimbat renumele devenind „Patria porţelanurilor”.
China a exportat iniţial porţelanuri în ţările asiatice. Dar din secolul al XVII-lea au început să manifeste interes crescut în colecţionarea porţelanurilor chinezeşti şi curţile regale şi palatele imperiale din Europa. După ce Portugalia a deschis căi navigabile între cele două continente, porţelanurile chinezeşti au devenit darurile cele mai preţuite în rândul societăţii europene. În acea perioadă, în Europa era la mare modă stilul Rococo, asemănător celui artistic chinezesc, ceea ce a făcut ca obiectele de artă chinezeşti, inclusiv porţelanurile, să pătrundă masiv în aproape toate ţările europene. Potrivit datelor statistice neoficiale, în secolul al XVII-lea, China exporta anual aproape 200.000 de piese din porţelan, iar un secol mai târziu – peste un milion. Porţelanurile chinezeşti au devenit o marfă cu caracter universal şi cu mare căutare pe toate meridianele lumii. Astfel, cuvântul „China” a devenit sinonimul cuvântului „porţelan”. Datorită nivelului artistic ridicat şi răspândirii în întreaga lume, porţelanurile chinezeşti au ajuns îndrăgite şi indispensabile întregii lumi.