Cum a fost turnat cel mai mare vas de bronz din lume

În luna martie 1939, pe un teren agricol din apropierea satului Wugong, dintr-o suburbie a oraşului Anyang, provincia Henan din centrul Chinei, a fost descoperit Houmuwu Ding, cel mai mare vas de bronz din lume. Acesta cântăreşte 875 kg şi are o înălţime de 133 cm, lungimea de 110 cm şi o lăţime de 78 cm. Cum s-a reuşit turnarea acestui vas gigant? Ce rol avea? Potrivit documentelor istorice, vasul era folosit la curtea împăratului Zugeng la oficierea ceremoniilor în memoria mamei sale. Iniţial, specialiştii au considerat că din cauza dimensiunii vasului, ar fi fost turnate mai întâi toartele, apoi corpul şi picioarele şi apoi asamblat recipientul. În urma studiilor, s-a constatat că vasul a fost turnat monobloc, folosindu-se tehnologiile tradiţionale. La fiecare picior a fost identificată o gaură de turnare, iar al patrulea picior din matriţă are o gaură de aerisire. La modelare, cuptorul a fost aşezat pe partea exterioară a picioarelor matriţei, iar bronzul topit din cuptor a curs prin cele trei găuri direct în matriţă, până când aceasta a fost plină. Apoi, au fost umplute la fel picioarele şi toartele cu metalul incandescent. În acest mod a fost confecţionat cel mai mare vas de bronz din lume.