Cele cinci dinastii înfloritoare

Pe parcursul lungii istorii feudale a Chinei, câteva perioade sunt socotite a fi cele mai înfloritoare, precum cele ale împăraţilor Wen şi Jing din dinastia Han, domnia lui Zhenguan din Tang, cea a lui Yongxuan din Ming, a lui Kangxi, Yongzheng, Qianlong din Qing şi cea a Statelor Combatante.

Cele cinci dinastii ,,înfloritoare’’ au venit la putere după ce precedentele au sfârşit în haos, iar aceste noi domnii au fost perioade de ascensiune. Punctele comune ale acestora sunt: unificarea statului, stabilitatea mediului politic, o ţară puternică la nivel regional, prosperitatea economică şi culturală. Iată câteva dintre cele mai reprezentative momente ale vremii.

Liu Bang (Lieou Pang), unul dintre conducătorii ţăranilor răsculaţi, a fondat dinastia Han pe care analele o denumesc Han de Vest şi a fixat capitala la Chang’an (Tchang-an). În vremea acestei dinastii, ţara a fost una dintre cele mai puternice. În urma dezvoltării agriculturii, meşteşugurilor, mai ales a celor bazate pe prelucrarea fierului, ţara a cunoscut un puternic avânt de dezvoltare. Mătasea şi satinul au ajuns până în Persia, India şi Imperiul Roman, motiv pentru care China a primit şi numele de ,,Ţara Mătăsii’’.

După prăbuşirea Imperiului Han, China a fost divizată într-un mare număr de state mai mici. În 581 e.n, generalul Yang Jian (541-604 e.n) a întemeiat dinastia Sui (581-618 e.n) şi a unificat China. În 618 e.n, un alt general, Li Yuan (566-635 e.n), s-a alăturat unei răscoale populare, răsturnând puterea existentă şi înfiinţând dinastia Tang care va dăinui până în 907 e.n.

Această perioadă este definită ca epoca de aur a Chinei, una care a cunoscut stabilitatea, în care agricultura şi meşteşugurile s-au dezvoltat rapid şi populaţia a crescut considerabil. A fost perioada de aur şi pentru poezie. Pe vremea aceea, orice persoană instruită putea scrie poezie sau proză. Cei mai faimoşi poeţi ai epocii sunt consideraţi Li Bai şi Du Fu, poemele acestor barzi fiind populare şi astăzi. În acea epocă, oraşele s-au extins, apărând cartiere rezidenţiale de locuinţe. În secolul al VII-lea, capitala Chang’an (Tchang-an) ajunge unul dintre cele mai mari şi mai cosmopolite oraşe din lume. Negustorii veneau aici de pretutindeni. A fost pus la punct un adevărat sistem bancar, comercianţii puteau împrumuta sau păstra banii în siguranţă. De asemenea, au intrat în modă unele obiceiuri străine.

Odată cu venirea la putere a dinastiei Ming (în traducere, ,,strălucit’’), ţara a avut parte de o perioadă de stabilitate, însă a fost o epocă în care China s-a închis influenţelor din afară, urmând tradiţiile medicale, militare, culturale şi artistice proprii.

În 1421, împăratul Yongle a mutat capitala la Beijing, care de atunci a fost reşedinţa celor mai multe domnii.

În secolul al XV-lea a fost construit un imens palat imperial, numit de populaţie, care nu avea acces aici, ,,Oraşul Interzis’’.

În zorii secolului al XVII-lea, au ajuns la putere împăraţii manciurieni, care, după ce au răsturnat dinastia Ming, au adoptat modul de viaţă şi tradiţiile chinezeşti şi au fondat dinastia Qing. La fel de buni soldaţi ca şi mongolii, manciurienii au extins dominaţia imperiului Qing.

Timp de mai bine de 200 de ani, dinastia Qing a condus liberă imperiul, dar în secolul al XIX-lea a fost nevoită să accepte expansiunea comercială a puterilor occidentale. Relaţiile cu Europa nu s-au desfăşurat fără convulsii. Negustorii chinezi schimbau mătăsurile, ceramica şi ceaiul pe opiumul venit din vest. Revoltat de degradarea stării populaţiei de pe urma acestui drog, Lin Zexu, un conducător politic, a ordonat arderea unui întreg transport de opiu. Puterile europene au ripostat trimiţând vase de luptă şi declanşând un conflict cunoscut în istorie ca ,,Războiul opiumului’’.

Sfârşitul epocii Qing a fost marcat de revolte populare atât de extinse încât guvernul nu a mai putut controla decât o mică parte a ţării. În 1900, ,,Boxerii’’, în fapt, soldaţi din trupele chineze, au înfruntat armatele europene, dar slaba dotare cu armament modern a dus la înfrângerea lor şi la eşuarea revoltei. La puţină vreme după înfrângerea ,,Boxerilor’’, dinastia Qing s-a prăbuşit, punând capăt unei epoci imperiale ce a durat 2000 de ani.