De mai bine de 2500 de ani, în situaţii de conflicte militare sau de rivalităţi, se recurge la consultarea tratatului Arta războiului scris de Sun Zi (Sun Tzu). Strategii, fără excepţie, studiază lucrarea şi fac menţiuni la adresa acesteia. Este şi motivul pentru care tratatul are mare căutare, atrăgând cititorii, cercetătorii şi pe toţi cei care vor să adapteze învăţăturile la o situaţie anume.
Faţă de lucrarea Despre război a lui Carl Von Clausewitz, cunoscut strateg german din secolul al XIX-lea, Arta războiului scrisă de Sun Zi este mai veche cu peste 2300 de ani.
Acest tratat, în mai puţin de 6.000 de caractere, este de mici dimensiuni, dar de o importanţă majoră între tratatele de artă militară ale lumii. De la apariţia sa, lucrarea a provocat un efect de domino, nenumăraţi savanţi şi specialişti chinezi şi străini ajungând să o studieze şi analizeze, fără ca aceasta să îşi piardă din interes şi actualitate. Notele, tezele şi articolele elaborate pe baza acestei lucrări ar putea alcătui cel mai lung tratat de artă militară din lume.
Cartea a fost utilizată încă din perioada războaielor cu arme albe, până la cea cu arme de foc, de la confruntările cu maşini grele, până la cele informatice ale secolului al XXI-lea, fiind astfel lucrarea de gen cu cea mai îndelungată folosinţă din lume. Se spune că toţi soldaţii din infanteria marină a Statelor Unite au la ei, alături de echipamentul avansat din dotare, şi un exemplar în limba engleză a acestui tratat.
Arta războiului scrisă de Sun Zi este, pe lângă tratat militar, şi o operă filosofică cu o largă aplicabilitate. Este citită de şefii de stat în momentul în care stabilesc politica de securitate şi apărare naţională, lectura ei fiind obligatorie şi în institutele şi şcolile militare dintr-un mare număr de ţări. Pentru oamenii de afaceri, care consideră piaţa ca un câmp de bătălie, Arta războiului a lui Sun Zi este folosită pentru a-i orienta în lupta cu concurenţa, iar antreprenorii se ghidează după principiile conducerii prezentate în lucrare, pentru a-şi dirija, gestiona şi conduce afacerile.
La începutul dinastiei Tang, acum mai bine de 1300 de ani, lucrarea, considerată drept cel mai important tratat clasic de artă militară, a ajuns în Japonia şi la jumătatea secolului al XVIII-lea a „cucerit’’ Franţa, apoi Rusia, Marea Britanie, Germania şi SUA.
Numele Sun Zi (Sun Tzu) este respectat de posteritate, însă puţini ştiu că adevăratul nume al autorului este Sun Wu. El s-a născut cu aproximaţie în 545 î.e.n, într-o familie de nobili. Sun Zi a trăit în timpul ultimei perioade a Epocii Primăverii şi Toamnei (770-476 î.e.n), când războaiele făceau ravagii în ţară. A cunoscut, astfel, toate barbariile şi dezastrele provocate de confllicte. Deşi a studiat toată viaţa problemele militare şi a luptat în campanii, Sun Zi nu a fost deloc o persoană războinică. Dimpotrivă, războiul îi crea multă anxietate. Studiile şi experienţa dobândită în lupte l-au determinat să adopte o atitudine circumspectă faţă de războaie.
Lucrarea accentuează încă de la început ideea că războiul este o problemă care aduce atingere vieţii populaţiei şi poate pune sub semnul întrebării însăşi existenţa unei ţări. Ţinând cont de această miză, declanşarea unui război sau intrarea într-unul, nu trebuie să fie o decizie tratată cu uşurinţă. Filosofia lucrării are la bază ideea că războiul poate fi evitat, iar pentru a pune capăt unui conflict deja declanşat, se pot găsi întotdeauna metode nonviolente.
Războiul nu este decât un mijloc de a proceda altfel, idee care reprezintă punctul milenar de vedere al naţiunii chineze în privinţa conflictelor militare. Semnul chinezesc Wu (probleme militare) este compus din două caractere: Zhi (a împiedica) şi Ji (halebardă). Caracterul ilustrează perfect faptul că anticii chinezi doreau să prevină războiul şi să menţină pacea. Ei împărţeau problemele de stat în două mari categorii: sociale şi militare. Partea socială cuprindea politica, economia şi administraţia. Cea militară, viza problemele ce ţineau de necesităţile armatei şi ale războiului. De mii de ani, chinezii se ghidează după preceptul: „A îndrăgi războiul te duce la ruină; a uita de război te pune în pericol”. Acesta este un punct esenţial al concepţiei politice de bază a ţării. Apărarea reprezintă caracteristica proprie a strategiei militare chineze, formată încă din perioada antichităţii. Bineînţeles, acest tip de apărare strategică trebuie să fie unul activ. În capitolul VIII al lucrării, Sun Zi spune: ,,Unul dintre principiile artei războiului este acela de a nu te baza niciodată pe absenţa sau numărul redus al duşmanilor, ci pe buna pregătire a propriilor trupe şi pe capacitatea lor de a respinge orice atac’’, ceea ce ilustrează un alt principiu: ,,Prevederea este mama siguranţei, iar o mare putere terorizează duşmanul’’.
Al treilea capitol al Artei războiului intitulat ,,Despre ofensivă’’, arată esenţa gândirii strategice, care a avut o influenţă remarcabilă asupra comandanţilor de armate. Potrivit acesteia, ,,a învinge trupele duşmane fără luptă este cea mai strălucită metodă, cea pe care militarii trebuie s-o adopte în primul rând’’. Sun Zi crede că a învinge recurgând la această strategie, este cea mai bună politică ce trebuie adoptată, urmată apoi de diplomaţie, forţă militară şi lupta pentru cucerirea punctelor cheie, cele mai bine fortificate.
Capitolul XIII al lucrării tratează pe larg metodele de luptă. Potrivit lui Sun Zi, când războiul este inevitabil, singura alegere este de a te arăta neclintit în faţa acestuia şi de a nimici duşmanul în cel mai scurt timp şi cu cele mai puţine pierderi. După el, pierderea sau câştigarea războiului se produce după o anumită regulă a cărei soluţie, ca şi în alte situaţii uzuale, poate fi prevăzută. Cel mai important aspect, de care trebuie să ţină cont un comandant de armată este cunoaşterea adversarului şi pe sine însuşi, evaluări care-i vor permite să dea fără mari riscuri şi o sută de bătălii.
Totuşi, acest tratat nu este un panaceu ce asigură o victorie uşoară asupra duşmanului. O istorie de două ori milenară dovedeşte faptul că în antichitatea chineză, deşi adversarii s-au ghidat amândoi după Arta războiului de Sun Zi în timpul unui conflict, rezultatul nu a fost acelaşi pentru amândoi. Este normal. Primul capitol al lucrării lui Sun Zi prezintă numeroşi factori de care depinde rezultatul unui război, între care cei mai importanţi sunt: situaţia politică, anotimpul în care are loc lupta, clima, condiţiile geografice, calităţile suveranului, competenţa comandantului armatei şi a generalilor, calităţile soldaţilor şi forţa lor combatantă, susţinerea populaţiei etc. Sun Zi a realizat acum peste două mii de ani că factorii care decid soarta unui război sunt numeroşi şi variabili, nefiind vorba de o abordare simplistă a unei lupte între adversari care se măsoară doar în forţă militară şi dotare armată. Potrivit lui Sun Zi este imposibil ca un comandant de armată să nu ştie ce măsuri trebuie să ia în urma unei analize serioase, cu condiţia să-şi cunoască perfect adversarii, să evalueze bine situaţia şi să aprecieze metodic soluţiile, să folosească just regulile războiului şi să aplice cu supleţe, chiar artistic, soluţiile militare. Având parcurse aceste etape are şanse mari să repurteze victoria.
Omenirea a intrat în secolul al XXI-lea și, cu toate că pacea şi dezvoltarea sunt temele dominante, războiul şi grupările de forţe riscă să compromită securitatea internaţională. Este şi motivul pentru care Arta răboiului de Sun Zi devine din obiect de studiu şi cercetare, reflecţie raţională asupra acestui flagel, cercetătorii şi analiştii străduindu-se să transforme principiile şi filosofia acestei lucrări în concepţie ştiinţifică asupra păcii mondiale. Fără îndoială, această iniţiativă arată progresul şi gradul de civilizare a omenirii şi, nu în ultimul rând, o gândire ajunsă la maturitate.