În anul 1368 urcă pe tron Zhu Yuanzhang, care pune bazele dinastiei Ming. Cunoscut în istorie ca împăratul Ming Taizu (adică primul împărat al dinastiei Ming), acesta a domnit 31 de ani. În perioada sa, Zhu Yuanzhang a făcut tot posibilul să concentreze puterea în mâna autocraţiei feudale. Pentru atingerea acestui scop, a pus să fie executaţi toţi demnitarii cu merite excepţionale şi eliminaţi disidenţii. Zhu Yuanzhang a întărit puterea imperială şi a înăbuşit revoltele sprijinite de opoziţie. După moartea sa, a devenit împărat nepotul său, Jianwen. Dar nu peste mult timp, acesta a fost învins de către unchiul său, Zhu Di, care a preluat tronul, devenind împăratul Ming Chengzu. În anul 1421, acesta a mutat capitala la Beijing.
În timpul dinastiei Ming, deşi puterea era centralizată, a căzut în mâinile eunucilor. Datorită faptului că mulţi împăraţi ai dinastiei erau prea puţin inteligenţi sau prea tineri, ei au lăsat la o parte administrarea ţării. Astfel, având mână liberă, eunucii furau din avuţia ţării, pretindeau bani şi persecutau dregătorii cinstiţi, fapt care a dus la agravarea corupţiei şi ascuţirea contradicţiilor sociale. La mijlocul dinastiei Ming, au avut loc mai multe răscoale ţărăneşti, care însă au fost înăbuşite.
În timpul dinastiei Ming, un renumit om politic, Zhang Juzheng a realizat o reformă menită să aplaneze contradicţiile sociale şi să salveze domnia dinastiei. El a modificat sistemul dregătoriilor, a luat măsuri pentru dezvoltarea agriculturii şi reamenajarea cursurilor de apă. A creat un sistem unic pentru clacă şi taxe, combinând toate măsurile aplicate în trecut cu cele noi, uşurând într-o anumită măsură poverile de pe umerii populaţiei.
În timpul acestei dinastii, agricultura a cunoscut o dezvoltare mai puternică decât în cele precedente. Producţia de mătăsuri şi de porţelanuri era dezvoltată. A crescut mult şi activitatea de extracţie de minereuri de fier, producţia de piese turnate din cupru, cea de hârtie şi construcţiile de nave. De asemenea, s-au dezvoltat mult schimburile economice şi culturale cu străinătatea. Navigatorul Zheng He a efectuat şapte expediţii maritime, străbătând peste 30 de ţări şi regiuni din Asia şi Africa. În a doua parte a dinastiei, China a început însă să fie hărţuită de Japonia, Spania, Portugalia şi Olanda.
În vremea dinastiei Ming, producţia de mărfuri a cunoscut o dezvoltare puternică şi au apărut germenii capitalismului. În primii ani ai dinastiei, pentru a folosi numeroasele terenuri necultivate, împăratul Zhu Yuanzhang i-a chemat pe cei aflaţi în exil şi reducându-le sau chiar anulându-le dările, i-a încurajat să lucreze pământul. Ca urmare, a crescut semnificativ numărul ţăranilor proprietari de terenuri. Atunci au fost aduse în China, din străinătate, tutunul, batatul, porumbul, arahidele şi alte culturi necunoscute până atunci în regiune. Tot în această perioadă, au ajuns la nivel înalt şi meşteşugurile, producţia textilă, a porţelanurilor şi altele. În special, în sectorul textil, existau deja ateliere în care funcţionau zeci de războaie şi care aveau ca angajaţi, ţesători profesionişti. Toate aceste realizări atestă că apăruseră deja primele semne ale capitalismului chinez. În dinastia Ming, circulau frecvent variate sortimente de mărfuri şi s-au dezvoltat centre comerciale mai mari sau mai mici, în special în regiunile bogate în produse şi vaduri propice circulaţiei şi schimburilor de mărfuri. Au apărut municipii şi oraşe prospere precum Beijing, Nanjing, Suzhou, Hangzhou, Guangzhou etc.
Dinastia Ming numea dregătorii prin examen la nivel de stat, la care candidaţii trebuiau să redacteze o disertaţie într-o formă standard, compusă din opt părţi simetrice. În timpul acestei dinastii a înflorit literatura, în special romanele. Atunci au fost scrise Pe malul apei (Osândiţii mlaştinilor), Cronica celor trei regate, Călătorie spre soare apune, Lotusul de aur etc. În afară de acestea, tot în perioada Ming au fost redactate lucrări geografice precum Însemnările de călătorie ale lui Xu Xiake, de medicină, printre care celebrul Compendiu farmacologic chinez scris de Li Shizhen, lucrări despre agricultură precum Nong Zheng Quan Shu şi multe alte scrieri devenite clasice.
La sfârşitul dinastiei, terenurile agricole erau, în majoritate, în proprietatea familiei imperiale şi a nobilimii. Populaţia era împovărată de impozite, contradicţiile sociale devenind din ce în ce mai ascuţite. Mai mulţi funcţionari de stat, literaţi şi birocraţi, conştienţi de situaţia socială tensionată, doreau să schimbe lucrurile, cerând să fie înlăturate privilegiile eunucilor şi nobililor. Ţineau cursuri, discutau teme politice şi erau cunoscuţi ca membri ai Partidului Donglin. Acţiunea lor a fost oprită de nobilii şi eunucii deranjaţi de aceste idei, fapt care a dus la accentuarea şi mai puternică a instabilităţii sociale.
De asemenea, s-a intensificat şi rezistenţa populaţiei din mediul rural. În anul 1627, în provincia Shaanxi s-a abătut o mare foamete pe fondul recoltelor insuficiente. Fără să ţină cont de situaţie, funcţionarii de stat au silit ţăranii să plătească dările, provocând astfel răscoale. Zeci de mii de ţărani înfometaţi s-au grupat în adevărate forţe armate. În anul 1644, acestea cuceriseră deja oraşul Beijing, determinându-l pe împăratul Chongzhen să-şi pună capăt zilelor.