Zhou de Vest a reprezentat cronologic cea de-a treia dinastie a Chinei. Constituită în 1027 î.e.n, a durat mai bine de 770 de ani.
Istoricii au împărţit dinastia Zhou în două, ca urmare a schimbării capitalei. Avem astfel Zhou de Vest (1027-771 î.e.n) şi Zhou de Est (771-221 î.e.n.)
Dinastia Zhou de Vest a avut capitala la Hao, aproape de Xi'an în provincia Shaanxi, nord-vestul Chinei. Aceasta a domnit asupra jumătăţii de nord a Chinei şi pe valea Fluviului Galben. Societatea perioadei Zhou era predominant agricolă, axată pe cultivarea orezului, sorgului, fasolei, fructelor etc. şi pe creşterea vitelor. Terenurile erau repartizate în parcele pătrate divizate în nouă părţi egale. Cele opt parcelări exterioare erau lucrate de tot atâtea familii de ţărani care îşi uneau forţele pentru a o lucra pe a noua, cea centrală, a cărei producţie era destinată nobilului regiunii. Sistemul a fost considerat de dinastiile ulterioare drept cel mai echitabil mod de repartizare a terenurilor arabile.
Suveranii Zhou au păstrat controlul efectiv asupra teritoriului lor până în anul 771 î.e.n., perioadă când au început mişcări populare, răzmeriţe care au înlesnit pătrunderea triburilor venite din vest. Alungaţi, suveranii Zhou şi-au stabilit o nouă capitală în est, la Luoyang, oraş din provincia Henan, moment care a inaugurat dinastia şi epoca cunoscute ca Zhou de Est (770-221 î.e.n.).
Sfârşitul epocii Zhou a fost subîmpărţit în două perioade: a „Primăverii şi Toamnei” (770-476 î.e.n.) şi cea a „Statelor Combatante” (475-221 î.e.n.).
Prima perioadă a cunoscut naşterea celor mai mari gânditori ai culturii chineze, printre care şi Confucius, născut în ultima parte a perioadei „Primăverii şi Toamnei”.
La finele secolului al V-lea î.e.n., teritoriile chinezeşti au fost frământate de lupte continue între diferite state (Qin, Han, Zhao, Chu, Yan, Qi, Wei), perioadă cunoscută sub numele de epoca „Statelor Combatante”.
În acest timp, în pofida permanentelor conflicte între regate, cultura a cunoscut o dezvoltare puternică, gândirea chineză a ajuns la apogeu datorită numeroaselor şcoli filosofice.
„O sută de flori se deschid, o sută de şcoli se iau la întrecere” (Mao Zedong), expresia descrie poetic atmosfera de efervescenţă culturală din epocă.
În anul 221 î.e.n, împăratul Qin Shi Huang a realizat unificarea teritoriilor Chinei şi a pus bazele dinastiei Qin.