Dinastia Xia (sec.XXI-XVI î.e.n), prima atestată în istoria Chinei, a numărat 17 împăraţi. Teritoriile aflate sub stăpânirea acestei dinastii se întindeau în sudul provinciei Shanxi şi în vestul provinciei Henan de astăzi.
Fondatorul dinastiei, Da Yu, este cunoscut în istorie ca eroul care a reuşit să pună capăt dezastrelor pricinuite de revărsările Fluviului Galben. Se spune că datorită acestei fapte, Da Yu a avut susţinerea numeroaselor triburi din regiune, reuşind astfel să fondeze puternica dinastie Xia, moment istoric care a marcat începutul epocii sclavagiste în China.
Pe la sfârşitul dinastiei Xia, societatea era clar divizată, iar diferenţele între cei aflaţi la cârma imperiului şi restul populaţiei se adânciseră semnificativ. Ultimul împărat al dinastiei a rămas în istorie ca un risipitor care
a trăit o viaţă de desfrâu. Potrivit scrierilor, neglija problemele de stat, era preocupat doar de petreceri şi nu ţinea cont de suferinţa poporului. Dacă sfetnicii îndrăzneau să-i reproşeze astfel de fapte, sfârşeau omorâţi la porunca acestuia. Sătui de abuzurile împăratului, regatele de sub stăpânirea sa s-au ridicat împotriva lui, iar unul dintre acestea, regatul Shang, l-a învins şi detronat, acesta fiind conform atestărilor istorice sfârşitul dinastiei Xia.
Însă, din cauza puţinelor documente descoperite, existenţa acestei dinastii ridică multe controverse în rândul cercetătorilor. În 1950, arheologii chinezi au început să facă cercetări sistematice în situl de la Erlitou, provincia Henan, unde, conform specialiştilor, s-ar afla cele mai importante urme ale dinastiei Xia. Majoritatea vestigiilor descoperite sunt unelte din piatră, dar s-au găsit şi obiecte din os, frumos lucrate. De asemenea, s-au găsit şi mici piese din bronz, din păcate încă n-au fost descoperite obiecte din bronz de dimensiune mare. Piesele sunt, de regulă, unelte cum ar fi săpăligi, foarfeci şi mici vase pentru păstrat alimente. Au fost găsite şi podoabe şi obiecte decorative din jad, aceste descoperiri certificând gradul de dezvoltare şi rafinamentul la care ajunseseră meşteşugurile artizanale în epocă. Potrivit însemnărilor păstrate, cea mai marcantă realizare a acelei epoci este calendarul. Conform acestuia, lunile anului erau stabilite în funcţie de poziţia constelaţiei Ursa Mare, iar organizarea muncilor agricole ţinea cont de înregistrările calendarului.