Medicina naţionalităţii tibetane reprezintă o importantă componentă a medicinei tradiţionale chineze. Aceasta se practică, în principal, în regiunile unde trăieşte naţionalitatea tibetană, precum Tibet, Qinghai, Sichuan, Gansu. Totodată, se practică şi în India şi Nepal.
Medicina tibetană a fost constituită în podişul Qinghai-Tibet, unde clima este geroasă şi condiţiile de transport nu sunt suficient dezvoltate. Medicamentele folosite de medicina tibetană sunt făcute din resurse animaliere şi plante rare care rezistă la ger. Această medicină poartă amprenta puternică a budismului tibetan.
Potrivit teoriei medicinei tibetane, corpul omenesc funcţionează prin coordonarea deplină a trei factori, şapte substanţe şi trei reziduuri, care sunt dependente unul de celălalt. Dezechilibrul dintre acestea va determina apariţia bolilor. Tratamentul are scopul de a reglementa şi de a reface coordonarea dintre aceşti factori. De altfel, medicina tibetană subliniază cunoaşterea în profunzime a organelor interne ale omului şi a funcţiilor lor.
În medicina tibetană sunt folosite mai multe metode terapeutice, printre care tratamentul cu medicamente, terapia prin arsură, prin aplicarea unor substanţe medicamentoase şi băile medicale.