Medicina tradiţională chineză cuprinde, pe lângă medicina naţionalităţii han, şi medicina minorităţilor naţionale din China. Pe parcursul evoluţiei acesteia, sub influenţa factorilor geografici şi culturali, a fost formată, treptat, medicina minorităţilor naţionale. Aceasta cuprinde, în principal, medicina tibetană, mongolă, uigură, coreeană, zhuang, dai, yi, miao, lahu, oroqen.
Medicina diferitelor minorităţi naţionale diferă în funcţie de timp, istorie şi cultură. Unele minorităţi au o medicină bogată în metode terapeutice şi un sistem inedit de teorie medico-farmaceutică. Altele au păstrat doar câteva lucrări de specialitate, în prezent, lucrându-se la colecţionarea şi redactarea acestora. La alte naţionalităţi nu există consemnări, reţetele sau metodele terapeutice au circulat oral în rândul membrilor. Experţii încearcă acum să le descopere şi să le redacteze.
Alte minorităţi naţionale şi-au îmbogăţit medicina cu elemente ale medicinei naţionalităţii han şi ale medicinei străine. De exemplu, medicina tibetană a asimilat unele elemente din medicina han şi din cea antică a Indiei. Medicina mongolă a atras elemente din medicina han, tibetană şi cea rusească.