Toate cunoştinţele medicilor din Tibet, India, China, Japonia, Thailanda erau bazate numai pe experienţă şi observaţie. Întrebările adresate pacientului sau persoanelor din preajma acestuia, examinările prin atingere şi mirosire, examinarea vizuală a părţilor corpului, diagnosticul pulsului sau diagnoza limbii au ca scop descoperirea cauzelor şi a locului dizarmoniei. Aceste examinări nu sunt dureroase şi permit o viziune exactă asupra stării de moment a bolnavului. Prin acestea, medicul află informaţii şi diverse aspecte despre pacient, după care trece la diagnosticarea şi tratarea bolii.
Metoda examenului vizual începe chiar în momentul sosirii pacientului în cabinet. Medicul deosebeşte semnele dizarmoniei după principiile Yin şi Yang.
Mai întâi, urmăreşte mişcările pacientului, dacă sunt hotărâte, nehotărâte, dacă sunt sau nu perfect stabile. Apoi urmează recunoaşterea semnelor vizibile care se regăsesc pe piele, cap şi faţă. Medicul va examina starea părului şi mişcările capului, care este locul de întâlnire al canalelor Yin şi Yang şi care conţine encefalul sau creierul mare, organ dominat de rinichi în medicina chineză. Astfel, el poate stabili situaţia qi-ului din rinichi şi din sânge.
Exteriorul corpului uman are strânsă legătură cu organele sale interne. Dacă organele interne ale omului se modifică, acest lucru va fi reflectat, inevitabil, în schimbarea aspectului exterior şi chiar a stării sufleteşti. Prin urmare, pe baza modificărilor văzute în exteriorul corpului omenesc, medicii pot deduce schimbările survenite în organele interne ale omului.
Prin metoda examinării prin mirosire, medicul depistează boala după mirosurile emanate de organele interne, precum sânge şi alte substanţe lichide, şi de eliminările reziduale ale pacienţilor. De asemenea, examinarea sunetelor emise de bolnavi prin voce, respiraţie, tuse şi altele, pot da indicii despre unele boli.
Prin metoda consultării prin dialog, a chestionării, medicul dialoghează cu pacienţii sau cu alte persoane care cunosc situaţia acestora, despre cauza, evoluţia, starea actuală şi procesul de tratare a bolii.
Informaţii despre viaţa cotidiană, mediul de muncă, preferinţele culinare şi starea socială îl pot ajuta pe medic să cunoască situaţia pacientului sub toate aspectele, ajutându-l la diagnosticarea şi tratarea eficientă a bolilor.
Examinarea limbii este o metodă complementară. Avantajul ei este că oferă informaţii pe loc despre gravitatea bolii şi schimbarea stării pacientului. Metoda reflectă starea de moment a organismului şi poate furniza aproximativ 70% din diagnosticul bolnavului.
De asemenea, foarte important este şi diagnosticul pulsului.