Medicina tradiţională chineză are o istorie de peste 3000 de ani şi este un sistem medical al naţiunii chineze care s-a format, de-a lungul timpului, după practici, acumulări şi sintetizări repetate de cunoştinţe. Aceasta cuprinde medicina naţionalităţii han (chineză), medicina naţionalităţilor tibetană, mongolă, uigură şi a altor etnii. Medicina naţionalităţii han are, însă, cea mai mare influenţă în China şi în lume, dat fiind faptul că are cea mai numeroasă populaţie, are limba scrisă cea mai veche, o istorie îndelungată şi o cultură strălucită. Medicina occidentală a început să pătrundă în China în timpul dinastiei Ming. Astăzi, pe lângă medicina occidentală, medicina chineză este una din cele mai importante metode de tratament folosite în toată lumea.
Însemnările gravate pe carapace de broască ţestoasă şi pe oase de animale din dinastia Yin, cu peste 3000 de ani în urmă, fac referire la medicina terapeutică şi la asistenţa medicală, precum şi la peste zece maladii. În timpul dinastiei Zhou se practicau, deja, metode de diagnosticare a bolilor prin examinare vizuală şi observaţie, prin examinarea mirosului, prin chestionare (punerea de întrebări pacientului), examinări prin atingere, diagnosticul pulsului şi diagnoza limbii, precum şi metode de tratare a bolilor prin medicamente, acupunctură sau prin operaţii.
În perioada dinastiilor Qin şi Han a apărut lucrarea Tratat de medicină internă al Împăratului Galben (Huangdi Neijing), care cuprinde cea mai veche sinteză a tehnicilor folosite de împărat pentru menţinerea naturală a sănătaţii, pentru prevenirea şi tratarea bolilor şi cele mai vechi studii de specialitate cu caracter teoretic păstrate până acum în China. Huangdi, Împăratul Galben, pe care unii istorici îl consideră un personaj legendar, ar fi scris această carte pe baza dialogurilor pe care le-a purtat cu medicii de la curtea sa. La această lucrare au fost adăugate, de-a lungul timpului, o mulţime de completări. Varianta finală a fost concretizată, după toate probabilităţile, în secolele III-V e.n., forma finală în care este cunoscută azi fiind redactată de medicul Wang Bing, în anul 762 e.n. Capodopera este alcătuită din două părţi, cu 81 de capitole. Prima parte a fost denumită Întâmplări simple şi se referă la noţiunile teoretice ale medicinii chineze, precum biologie, patologie, agenţi patogeni, canale de energie, diagnoză. A doua parte, intitulată Axa spirituală, prezintă practicile folosite cum ar fi acupunctura şi alte terapii medicale, descrie cele nouă tipuri de ace, forma şi modul de utilizare ale acestora, defineşte tehnici de terapie şi tratamente pentru diferite afecţiuni. Acest tratat a avut o mare influenţă asupra medicinii chineze din toate timpurile.
În lucrarea Despre diferite simptome ale tifosului, autorul Zhang Zhongjing prezintă principiile diagnosticării şi tratării dialectice a multor boli rar întâlnite, punând bază pe activităţile clinice existente la acea vreme. De asemenea, în timpul dinastiei Han, chirurgia atinsese un nivel ridicat. Potrivit consemnărilor din Istoria celor trei state, medicul Hua Tuo a început să facă operaţii chirurgicale prin anestezierea totală a corpului.
În dinastiile Wei, Jin şi Dinastiile Sudice şi Nordice (220 e.n.-589 e.n.) şi în perioada dinastiilor Sui, Tang şi a altor cinci dinastii (581 e.n.-960 e.n.), diagnosticarea prin luarea pulsului a obţinut realizări esenţiale. Medicul Wang Shuhe din dinastia Jin a sintetizat în lucrarea sa, Meridianele pulsului, cele 24 de simptome ale acestuia. Cartea a avut o influenţă semnificativă asupra medicinei tradiţionale chineze şi a pătruns şi în alte ţări. În acea perioadă, au fost dezvoltate mai multe specializări ale diferitelor secţii medicale. Au văzut lumina tiparului cărţi de specialitate în acupunctură, chirurgie, patologie, ginecologie, pediatrie, farmacologie, oftalmologie.
În dinastia Song (960-1279 e.n.), activităţile didactice pentru acupunctură au fost supuse unor reforme majore. Wang Weiyi a editat Planul de localizare a punctelor de acupunctură. Ulterior, el a proiectat şi a confecţionat la scară naturală două corpuri omeneşti de bronz pentru acupunctură, puse la dispoziţia elevilor la cursurile practice.
În perioada dinastiei Ming (1368-1644), medicina occidentală a pătruns în China. Unele persoane din domeniu s-au pronunţat pentru îmbinarea celor două medicini – chineză şi occidentală.