Metaforic, arhitectura este numită „muzică cristalizată”, pentru că poartă amprenta civilizaţiei umane. Arhitectura chineză veche se baza pe construcţiile din lemn. Aceasta a început să prindă contur în secolul al II-lea î.e.n., pentru ca la mijlocul secolului al XIX-lea să devină un stil arhitectural independent şi închis.
Arta arhitecturală chineză, cu valorile sale estetice şi artistice deosebite, se caracterizează printr-un stil original şi distinct, o istorie lungă şi
o largă răspândire în lume. Datorită teritoriului vast şi condiţiilor geografice diferite, materialele de construcţii şi structurile arhitecturale diferă de la o regiune la alta. În bazinul Fluviului Galben, oamenii au ridicat case din lemn sau din loess (rocă argiloasă foarte fertilă, constituită din particule fine gălbui) pentru a se adăposti de frig, vânt şi zăpadă. În sudul Chinei, pe lângă lemn, ei au folosit bambusul şi trestia ca materiale de construcţii. În unele regiuni din sud, casele sunt suspendate, pentru o mai bună aerisire şi pentru a le feri de umezeală. În regiunile de munte, se folosea piatra la construcţia caselor.
Arhitectura chineză a parcurs trei perioade înfloritoare – dinastiile Qin şi Han, dinastiile Sui şi Tang şi dinastiile Ming şi Qing. În timpul acestora, au fost ridicate numeroase construcţii reprezentative, inclusiv palate, morminte, ziduri de apărare ale oraşelor şi lucrări de îmbunătăţiri funciare (hidroamelioraţii). Stilurile arhitecturale şi materialele folosite atunci au avut o puternică influenţă asupra perioadelor următoare. Construcţiile cele mai reprezentative realizate în timpul acestor dinastii sunt mormântul primului împărat al dinastiei Qin şi Marele Zid Chinezesc, Podul Zhaozhou, construit în dinastia Sui, Palatul Imperial pentru împăraţii din dinastiile Ming şi Qing. Aceste lucrări demonstrează şi astăzi farmecul special al arhitecturii chineze antice.
În dinastia Tang, una din cele mai înfloritoare perioade din istoria Chinei, construcţiile erau caracterizate prin simplitate şi grandoare, în acelaşi timp. Sistematizarea urbană a prins contur. În capitala Chang’an (oraşul Xi’an de astăzi) şi în capitala de est, Luoyang, au fost construite palate somptuoase, sedii ale instituţiilor administrative, grădini, toate amplasate sistematic şi ştiinţific. De altfel, Chang’an era cel mai mare oraş din acea
183
中国百科
vreme. Palatul imperial de aici era atât de impunător, încât ruinele acestuia arată că era de trei ori mai mare decât suprafaţa Palatului Imperial din Beijing.
Construcţiile de lemn din dinastia Tang prezintă o armonie desăvârşită a artei şi stilului arhitectural, toate componentele acestora, inclusiv arcadele, stâlpii, grinzile, îmbină perfect forţa şi frumuseţea. Marele pavilion al Templului „Luminile lui Buddha” din provincia Shanxi constituie o construcţie tipică din acea perioadă.
Edificiile din piatră realizate în dinastia Tang s-au dezvoltat foarte mult. Pagodele budiste au fost construite, în majoritatea lor, din piatră şi cărămidă, aşa cum sunt Pagoda Marelui Cocor, Pagoda Micului Cocor, Pagoda Dali şi altele.
În dinastia Song, economia, comerţul şi meşteşugurile au cunoscut o dezvoltare intensă, ştiinţa şi tehnologia au făcut mari progrese, la fel şi arhitectura. Construcţiile au abandonat stilul măreţ şi au acordat mai multă atenţie eleganţei liniilor şi decoraţiunilor.
Oraşele din dinastia Song aveau străzi bine trasate, cu multe puncte comerciale, staţii de pompieri şi de transport, poduri şi cartiere de locuinţe. Capitala dinastiei Song de Nord – Bianliang (oraşul Kaifeng de astăzi) era un centru comercial înfloritor. În acea perioadă nu se realizau construcţii mari, acordându-se mai multă atenţie decoraţiunilor şi culorii. Din desenele făcute la Pagoda Cocorului Galben şi la Pavilionul Prinţului Teng, care au fost păstrate până astăzi, putem vedea cum arătau construcţiile în acea perioadă. Lucrările de construcţie la Pavilionul Prinţului Teng (Li Yuanying, al 22-lea fiu al primului împărat al dinastiei Tang) au început în anul 653. Acesta a fost reconstruit de 29 de ori, inclusiv în dinastia Song, fiind nu doar frumos la vedere, ci şi practic la folosire.
Pagodele budiste şi podurile construite în perioada Song au fost realizate din piatră. Templul Lingyin din oraşul Hangzhou, provincia Zhejiang, Pagoda Fanta din oraşul Kaifeng, provincia Henan, Podul Yongtong din ţinutul Zhao, provincia Hebei, sunt construcţii de piatră tipice conservate din dinastia Song.
Arta grădinăritului a început să se contureze tocmai în această epocă. În amenajarea grădinilor au fost utilizate des peisajele artificiale, pentru a exprima gustul artistic al locatarului. Astfel, colinele din piatră, lacurile artificiale, florile şi arborii, precum şi edificiile se armonizau cu frumuseţea naturii. Din grădinile construite în dinastia Song, Grădina Canglangting şi Grădina personală a lui Si Maguang sunt cele mai vestite.
În dinastia Song a văzut lumina tiparului Tehnologia arhitecturii, carte de căpătâi pentru constructori. Apariţia acestei lucrări despre proiectarea şi executarea construcţiilor oglindeşte nivelul ridicat la care a ajuns arta arhitecturală şi ştiinţa lucrărilor de execuţie a construcţiilor.
În timpul dinastiei Yuan, China a fost un mare imperiu militar, guvernat de mongoli. În acea perioadă însă, ritmul de dezvoltare economică şi culturală a fost lent, construcţiile caracterizându-se prin simplitate şi lipsă de fineţe.
Capitala dinastiei Yuan, Dadu (porţiunea de nord a Beijing-ului de astăzi) avea proporţii foarte mari care se păstrează şi în zilele noastre. Forma oraşului Beijing – reşedinţa dinastiilor Ming şi Qing, a fost conturată tocmai în această perioadă. Actualul parc Beihai din Beijing a fost construit ca o grădină imperială în dinastia Liao şi a fost extins amplu în dinastia Yuan.
Conducătorii din Yuan venerau religia, în special budismul tibetan. Aceasta explică de ce în dinastia Yuan construcţiile religioase au prosperat. Pagoda Albă din Beijing este o construcţie lamaistă, proiectată de un constructor nepalez.
În dinastia Ming, feudalismul se apropia de declin. Construcţiile din această perioadă au continuat stilurile din dinastia Yuan, fără modificări semnificative. Planurile urbanistice şi ale palatelor au fost moştenite de generaţiile următoare. Palatele imperiale din dinastia Qing s-au dezvoltat pe baza planurilor îmbunătăţite ale celor din Ming. Beijingul era compus din trei părţi: palatul imperial, oraşul interior şi cel exterior.
În dinastia Ming a continuat construcţia Marelui Zid Chinezesc – o grandioasă construcţie de apărare. Peretele zidului şi forturile din multe porţiuni importante sunt zidite cu piatră, vădind ajungerea la apogeu a nivelului arhitectural. Marele Zid Chinezesc din perioada Ming începe la est de fluviul Yalu şi se termină la vest, la Trecătoarea Jiayu, provincia Gansu, cu
o lungime totală de 5.660 km. Trecătoarea Muntelui şi Mării şi Trecătoarea Jiayu reprezintă capodopere ale artei arhitecturale chineze. Porţiunile Badaling şi Simatai ale Zidului, aflat în Beijing, au o mare valoare artistică.
În această perioadă, decoraţiunile, motivele colorate şi ornamentele s-au dezvoltat. Pietrele, olanele smălţuite şi lemnul de esenţă tare au fost materialele dominante în ornamentică, iar la construcţia locuinţelor civile s-au folosit cu precădere cărămizile.
În dinastia Ming, dispunerea în spaţiu a grupurilor de construcţii a ajuns la maturitate. Cele mai elocvente exemple în această privinţă sunt Mausoleul Xiao din Nanjing şi cele 13 morminte din dinastia Ming din Beijing care au o amplasare solemnă şi impunătoare.
În sudul Chinei se distingeau grădinile particulare ale bogătaşilor, iar mobilierul în stil Ming era vestit în întreaga lume.
Demn de menţionat este faptul că în perioada Ming a prosperat şi ştiinţa alegerii terenului pentru viitoarele construcţii. Acest adevărat fenomen cultural antic manifestat în istoria arhitecturii chineze, a influenţat până în epoca modernă alegerea locului pentru construcţii şi modul lor de amplasare.
În dinastia Qing, ultima dinastie feudală a Chinei, arhitectura a moştenit stilul din Ming şi a introdus mai multe decoraţiuni.
Structura urbanistică a capitalei dinastiei Qing, Beijing, şi-a menţinut forma din perioada Ming, cu 20 de porţi mari şi impunătoare în zidul oraşului. Deoarece palatele au fost construite în Ming, în timpul dinastiei Qing s-au realizat doar grădini imperiale de mari dimensiuni. Palatul Yuanmingyuan şi Palatul Yiheyuan sunt cele mai reprezentative construcţii din dinastia Qing.
Arta arhitecturală din Qing a înregistrat progrese prin introducerea sticlei şi folosirea cărămizii şi pietrei ca materiale de construcţii. Multe locuinţe civile construite în această perioadă prezintă stiluri diversificate.
Construcţiile lamaiste au luat amploare. Aceste lăcaşuri religioase şi-au îmbogăţit stilurile arhitecturale. Templul lamaist din Beijing şi cele din oraşul Chengde sunt edificii religioase reprezentative construite în această perioadă. În ultima parte a dinastiei Qing, pe teritoriul Chinei au apărut şi construcţii în stilul tradiţional chinezesc îmbinat cu cel occidental.