Arhitectura caselor

Chinezii au o cultură aparte a curţii, care simbolizează mentalitatea de grup şi relevă multe aspecte despre familie. Curţile pătrate sunt o construcţie tipică pentru locuinţele populaţiei din multe regiuni nordice ale Chinei şi, în special, din Beijing. De obicei, o locuinţă este formată din patru clădiri ridicate în jurul unei curţi interioare pătrate, formând astfel o incintă pătrată şi ermetică. Stilurile arhitectonice, amploarea şi amenajarea curţilor pătrate erau clasificate după gradele ierarhice ale stăpânilor – familia şi rudele împăraţilor, demnitarii cu rang superior, cei cu rang inferior şi oamenii de rând. De exemplu, un funcţionar important trăia într-o casă spaţioasă, alături de rude şi servitori.

Există case cu curte dublă sau triplă sau chiar locuinţe cu 4-5 curţi. Cu cât gradul proprietarului este mai mare, cu atât este şi curtea. Cele mai mici curţi au o suprafaţă de doar câteva zeci de m2. Cele mai mari ajung chiar până la sute de mii de m2, aici fiind amenajate grădini cu flori, coline artificiale, iazuri cu peşti.

O curte pătrată are o poartă principală, un zid-paravan, clădiri principale şi clădiri laterale. Construcţiile sunt din lemn şi cărămizi. Poarta principală simbolizează poziţia socială a stăpânului. Cei cu poziţii importante aveau o poartă înaltă, vopsită în roşu, cu broasca şi decoraţiunile aurite.

Zidul-paravan de separare, care este amplasat după poarta principală, este o construcţie ornamentală din piatră sau cărămizi, ce are rolul de a proteja curtea de privirile indiscrete din exterior.

O incintă pătrată standard are, de obicei, o curte în faţă şi alta în spate. În casele situate în curtea din faţă sunt aranjate camere pentru oaspeţi,

o cameră de lectură şi o cămară. În cele aflate în curtea din spate sunt amenajate dormitoarele membrilor familiei. În camera din centru stau bătrânii, adică stăpânii casei. În clădirile laterale stau copiii şi generaţiile tinere. Toate construcţiile sunt legate printr-un coridor. Decoraţiunile, sculpturile, picturile din aceste curţi înfăţişează obiceiuri şi datini populare străvechi.

În sudul Chinei, locuitorii trăiesc în case cu etaj, cu înfăţişare modestă şi simplă, în forma unui sigiliu. În centrul clădirilor se găseşte o curte mică. Hakka, unul din subgrupurile etniei han are locuinţe în forme pătrate sau rotunde. În centrul caselor este un hol mare cu un singur etaj, înconjurat de clădiri cu patru-cinci etaje. O asemenea construcţie are un puternic caracter defensiv, de apărare. În ţinutul Yongding din provincia Fujian sunt păstrate peste 8.000 de astfel de locuinţe tradiţionale, construite în forme pătrate, rotunde, ovale sau octogonale, cu un profil elegant. Locuinţele populaţiei din provincia Fujian sunt tip castel. Fiecare este alcătuită din mai multe case independente, construite din pământ, pietriş, nisip şi plăci de lemn. Construcţiile sunt solide, închise, bine apărate şi au un pronunţat caracter religios. În incinta lor, există un puţ şi un hambar pentru cereale. Astfel, dacă au loc războaie sau furturi, poarta locuinţei se închide automat, devenind un complex independent şi putând asigura autoaprovizionarea cu apă şi alimente timp de câteva luni, dacă este înconjurată de inamici. În interior, iarna este cald şi vara răcoare.

Locuinţele celor 56 de naţionalităţi din China sunt diversificate. De exemplu, naţionalitatea uigură din Xinjiang are case cu două-trei etaje, cu acoperişul plat, cu pereţi de lut şi sunt înconjurate de câte o curte. În Tibet, casele sunt construite din bolovani de piatră, cu structura interioară de lemn. Populaţia mongolă locuieşte în corturi mari numite iurte. În sud-vestul Chinei, casele minorităţilor naţionale sunt construite în regiuni pitoreşti cu munte şi apă. De obicei, construcţiile sunt cu etaj şi sunt făcute din lemn. Parterul cuprinde doar un hol şi o sală de oaspeţi. Dormitoarele sunt amenajate la etaj. La naţionalitatea dai, casele sunt construite din bambus. În sud-vestul Chinei se găsesc locuinţele etniilor miao şi tujia, care au un pronunţat caracter specific culturii acestora. Casele în stil miao, numite „diaojiaolou”, sunt de lemn şi au două-trei etaje, fiind construite pe pantele muntelui. Ultimul etaj are o înălţime joasă şi joacă rolul de grânar, iar spaţiul din spatele casei, care are o parte în pământ, este amenajat pentru vite sau ca depozit.

În nordul Chinei, în regiunile situate în bazinul superior şi mijlociu al Fluviului Galben şi în Podişul de Loess, populaţia a săpat în munţi grote şi a zidit pereţi. Aceste case sunt rezistente la foc, atenuează zgomotele, menţin temperatura caldă iarna şi răcoroasă vara. Locuinţele din grote au avantajul că sunt ieftine şi nu ocupă terenuri arabile.

Oraşele străvechi Pingyao din provincia Shanxi şi Lijiang din provincia Yunnan au fost incluse pe Lista Patrimoniului Mondial UNESCO, în 1998, pentru păstrarea şi conservarea caselor vechi construite cu sute de ani în urmă.

Reşedinţă de ţinut, oraşul Pingyao a fost format în timpul dinastiilor Ming şi Qing. Arhitectura acestuia, cu străzi şi prăvălii originale şi case cu un pronunţat specific local, este bine păstrată. Pingyao este un exemplu viu al dezvoltării istoriei politice, social-economice, cultural-artistice, militare şi arhitecturale.

Orăşelul Lijiang, construit în dinastia Song de Sud (1127-1279), reuneşte stilul tradiţional al construcţiilor etniei naxi cu cel al altor naţionalităţi conlocuitoare. Pentru că nu a fost influenţat de tradiţiile arhitecturale ale oraşelor din Câmpia Centrală a ţării, în Lijiang drumurile nu sunt amenajate într-o ordine anume, şi nici nu are zid de apărare. Dragonul Negru, cu ramificaţiile sale subţiri de apă, trece printre casele oamenilor, peste tot în oraş putând fi ascultat susurul pârâului şi admirate sălciile plângătoare dansând deasupra apei.