Arhitectura grădinilor

Grădinile imperiale din China sunt lucrări remarcabile de arhitectură. Arta amenajării acestora are o istorie îndelungată şi se bucură de renume în întreaga lume. În dinastia Zhou, cu peste 3000 de ani în urmă, a fost amenajată prima grădină imperială din China. Apoi, în timpul dinastiilor Wei şi Jin a fost promovată practica amenajării de grădini pentru plimbări în aer liber şi admirarea peisajelor. Arta grădinăritului a înflorit în timpul dArhitectura grădinilorinastiilor Ming şi Qing, când împăraţii au investit sume impresionante în realizarea unor grădini private. Treptat, în aproape toate oraşele renumite ale Chinei au apărut aceste grădini care tind spre un echilibru fin între elementele naturii şi cele artificiale şi care au la bază conceptele filosofice Yin şi Yang, principiile taoiste ale armoniei cu natura sau secvenţe literare şi artistice.

Grădinile chinezeşti sunt amenajate în spaţii unde există dealuri şi ape. Sălile şi pavilioanele construite sunt, parcă, ascunse de aceste forme de relief, ceea ce pune şi mai mult în valoare frumuseţea cadrului natural. În grădinile chinezeşti predomină două tipuri principale – parcul imperial de mare amploare şi refugiul privat al cărturarilor, de dimensiuni mai mici. Arhitecţi talentaţi au combinat armonios formele de relief cu spaţiile construite, precum pavilioane, poduri, porticuri. Tipurile de grădini chinezeşti reflectă trei filosofii distincte, axate respectiv pe realitate, divinitate şi natură.

Filosofia divinităţii, regăsită în amenajările peisagistice, pune accentul pe romantism şi ilustrează starea spirituală urmărită de taoism prin importanţa acordată naturii şi liniştii. Exemplificări evidente ale acestui stil de grădini sunt: Pengdao Yaotai (Locuinţa nemuritorilor de pe Insula Penglai) din Palatul Yuanmingyuan, Templul taoist Guchang de pe Muntele Qingcheng din provincia Sichuan, Palatul Nanyan de pe Muntele Wudang din provincia Hubei şi altele.

Filosofia naturii este reflectată, în general, în conceperea grădinilor oamenilor de litere, ale cărturarilor oficiali, precum Grădina Canglangting a lui Su Shunqin din dinastia Song sau Grădina Dule a lui Sima Guang, care au menirea de a provoca emoţii prin crearea unui mic paradis al lumii naturale. Grădinile chinezeşti pun accentul pe frumuseţea naturii şi pe sentimentele pe care le vor trăi vizitatorii, pe armonia perfectă dintre om şi natură. O grădină este ca o poezie, plină de un farmec nesfârşit, o grădină este ca o lume fără margini.

Grădinile din Suzhou, oraş din sudul Chinei, au fost înscrise în 1997 pe Lista Patrimoniului Mondial UNESCO. Acestea au o istorie de peste 2000 de ani, păstrându-se astăzi doar 10-20, majoritatea de mici dimensiuni. În acest spaţiu limitat au fost combinate armonios dealuri artificiale, arbori, pavilioane, poduri şi lacuri. Cele mai renumite sunt Grădina Canglangting, Grădina Shizilin, Grădina Zhuozheng şi Grădina Liuyuan.

Palatul Yuanmingyuan din Beijing este cea mai renumită grădină imperială din China, fiind botezată „Regina grădinilor”. Aici au fost amenajate toate tipurile de grădini din China şi din ţările occidentale. În anul 1860, însă, imensa grădină a fost incendiată de trupele aliate britanico-franceze. Astăzi, mai puteţi vedea doar ruinele acesteia. Yuanmingyuan, situat în nord-vestul oraşului Beijing, cuprinde trei grădini – Grădina Yuanming, Grădina Changchun şi Grădina Qichun (Wanchun), suprafaţa acestora depăşind 347 ha. De asemenea, este cea mai mare dintre cele cinci grădini imperiale din nord-vestul capitalei Chinei. Celelalte patru sunt: Grădina Jingyi de pe Colina Parfumată, Grădina Jingming de pe Colina Yuquan, Grădina Qingyi de pe Colina Longevităţii şi Grădina Changchun. Datorită mesajelor transmise de misionarii străini, aceasta s-a bucurat de o mare reputaţie şi în Europa şi a avut o anumită influenţă asupra grădinilor europene din secolul al VIII-lea.