Templele fac parte din construcţiile budiste din China. Istoria acestora începe în dinastia Wei de Nord. Concepute, în mod special, pentru a aduce jertfă strămoşilor, cerului şi pământului, templele au marcat dezvoltarea socială, culturală şi religioasă din societatea feudală a Chinei şi au o importantă valoare istorică şi artistică.
La fel cum structura construcţiilor din China a fost mult influenţată de principiile Yin şi Yang şi cele de simetrie, ordine şi stabilitate, şi templele budiste au fost înălţate în jurul unei axe nord-sud, pe un spaţiu pătrat. În realizarea lor, meşterii chinezi s-au inspirat şi din specificul amenajării grădinilor, combinând armonios cele două stiluri de construcţii.
Intrarea în templu se face, de obicei, pe axa principală a clădirii. Pe partea stângă se află Turnul Clopotului, iar pe partea dreaptă, Turnul Tobei.
În mijloc se găseşte Sala Suveranului Celest unde sunt statuile celor patru gardieni ai lui Buddha. Urmează Sala lui Sakyamuni şi încăperea pentru păstrarea sutrelor. Chiliile călugărilor şi sala de mese sunt pe partea laterală a axei principale. Sala lui Sakyamuni este cea mai mare şi cea mai importantă construcţie dintr-un templu budist.
Până la dinastiile Sui şi Tang, în faţa sau în interiorul lăcaşului de cult erau construite pagodele. După aceea, în interiorul templelor din China a fost rezervată o zonă specială pentru pagodă. Templele budiste au acelaşi design ca şi cele taoiste şi sunt proiectate şi construite tot de meşterii care au ridicat locuinţe şi palate.
Templul Cerului este un templu imperial din Beijing. A fost construit în secolul al XV-lea de către împăratul Yongle al Dinastiei Ming, cel care a construit şi Oraşul Interzis, ca templu personal al său, unde avea să se roage pentru recolte bogate şi pentru fericirea poporului. Arhitectura templului este una remarcabilă, deoarece tot ce reprezintă Cerul în templu este circular, în timp ce, la nivelul solului, unde se află elementele caracteristice Pământului, totul este pătrat.
Templul Calului Alb din Luoyang, provincia Henan, a fost construit în timpul dinastiei Han. Construcţia are formă dreptunghiulară şi o suprafaţă de aproximativ 40.000 m2. Înălţarea acestui templu a favorizat mult dezvoltarea budismului în China, precum şi în Asia de Est şi Sud-Est. De aceea, chiar şi în zilele noastre, lăcaşul este un loc sfânt al budismului.
Muntele Wutai din provincia Shanxi este un alt loc sacru al budismului din China. Aici sunt păstrate 58 de construcţii budiste. Dintre acestea, Templul Nanchan şi Templul Foguang sunt cele mai renumite. Nanchan este cel mai vechi templu budist de lemn din China, iar Foguang combină stilurile arhitecturale chinezeşti din diferite perioade. Specificul construcţiilor, statuile, picturile murale şi manuscrisele de aici sunt cunoscute în lumea întreagă.
Lamaismul este o şcoală desprinsă din budismul chinezesc. Templele lamaiste sunt construite, de regulă, lângă un munte şi au săli mari şi înalte. Palatul Potala ridicat pe vârful Muntelui Roşu din Lhasa, Tibet, este unul reprezentativ pentru construcţiile de temple lamaiste. Construcţia lui a început în dinastia Tang şi după renovări şi extinderi în diferite perioade istorice, a devenit un complex imens de construcţii. Palatul are o suprafaţă de peste 20.000 de m2 şi peste 20 de săli mari. În cea principală se găseşte statuia de bronz aurit a lui Sakyamuni la vârsta de 12 ani. Palatul Potala are un stil arhitectural tipic pentru dinastia Tang, dar combină şi nuanţe inspirate din Nepal şi India.