Potrivit datelor celui de-al șaselea recensământ realizat în 2010, zece naționalități au o populație ce depășește cinci milioane. Este vorba despre naționalitățile han, zhuang, hui, manciuriană, uigură, miao, yi, tujia, tibetană și mongolă.
Naționalitatea han
Naționalitatea han are cea mai numeroasă populație dintre cele 56 de grupuri etnice ale Chinei. Populația acesteia numără aproximativ 1,22 miliarde de locuitori, își are originile în centrul Chinei, are propria limbă, împărțită în opt dialecte, plus limba standard „putonghua”. Scrierea chineză este una dintre cele mai vechi forme de scriere din lume, cuprinde peste 80.000 de caractere, dintre care aproximativ 7.000 sunt uzuale și este și una dintre limbile de circulație internațională.
Un alt element specific acestei populații este alimentația, bazată preponderent pe produse vegetale. Etnicii han respectă cu sfințenie regula celor trei mese zilnice, din care nu lipsesc ca elemente principale orezul sau produsele de panificație. Alte cereale incluse în alimentație sunt porumbul și sorgul. Cum luarea mesei este un adevărat ritual pentru cei de naționalitate han, în China s-a dezvoltat o adevărată cultură culinară. Au apărut numeroase școli culinare bazate pe specificul unor bucătării regionale, dintre care opt sunt cele mai importante. Bucătăriile Hunan, Sichuan, Jiangsu, Guandong sunt cunoscute nu doar în China, au ajuns să fie recunoscute peste tot în lume. Ceaiul este de departe cea mai populară băutură, de altfel China este țara de origine a acestuia. Etnicii han consumă însă și băuturi alcoolice, cum este vinul, atât din producție autohtonă cât și de import, dar și cele de fermentație, pe bază de orez. Băuturile nu lipsesc de pe mesele festive, pentru că naționalitatea han are multe sărbători, dintre care cea a Primăverii este cea mai importantă. Alte sărbători mari, conform calendarului tradițional lunar sunt cea a Lampioanelor în 15 ianuarie, Duanwu în 5 mai și Sărbătoarea Lunii în 15 august.
Naționalitatea zhuang
Zhuang este minoritatea națională chineză cu o populație de aproximativ 16.920.000 de locuitori, localizată în principal în Regiunea Autonomă Guangxi-Zhuang înființată în 1958. Acest grup etnic trăiește în sudul țării, are o istorie și o cultură bogată și limba proprie, zhuang. Locuitorii acestei regiuni sunt în principal agricultori, culturile de bază în zonă fiind cele de orez și porumb. Ca notă specifică, etnicii zhuang sunt mari iubitori de muzică, având un bogat patrimoniu muzical și de dansuri, nu degeaba acestei regiuni i se mai spune și ,,Marea de cântece’’
Naționalitatea hui
Naționalitatea Hui are peste 10.580.000 de locuitori, care trăiesc în principal în Regiunea Autonomă Ningxia-Hui din nord-vestul țării. Cei din naționalitatea hui au conlocuit cu majoritarii han, de aceea principala limbă de comunicare este cea chineză. Mulți dintre ei cunosc bine și limbile arabă și persană, datorită faptului că în majoritatea lor sunt musulmani. În secolul VII, negustorii arabi și persani au ajuns în China pentru comerț și mulți dintre ei s-au stabilit la Guangzhou, Quanzhou și în alte așezări de pe coasta sud-estică a Chinei. După o conviețuire de câteva sute de ani, ei au devenit o parte a naționalității hui. În prima perioadă a secolului al XIII-lea, un mare număr de arabi, persani și alți locuitori ai Asiei Centrale s-au strămutat, din cauza războaielor din zonă, în regiunile din nord-vestul Chinei. Ulterior, prin căsătorii cu membri ai naționalității han, uigură și mongolă s-a format treptat naționalitatea hui, majoritari de religie islamică, astfel că, în orașele, comunele și satele acestora există numeroase moschei. De altfel, specificul religios dictează și obiceiurile alimentare, ei creând o bucătărie aparte.
Naționalitatea manciuriană
Naționalitatea manciuriană are o populație de aproape 10.380.000 de persoane, cele mai multe localizate în provincia Liaoning din nord-estul Chinei. Această etnie folosește limba manciuriană, care aparține familiei limbilor altaice, ramura manciuriană având două dialecte. Ca urmare a îndelungatei conviețuiri cu naționalitatea han și a contactelor frecvente cu aceasta, majoritatea populației manciuriene vorbește chineza, doar într-o mică parte din așezările aflate în zonele îndepărtate, cei vârstnici mai știu limba manciuriană, dezvoltată în secolul al XVI-lea pe baza limbii mongole. Acum, manciurienii folosesc limba chineză.
Etnia manciuriană a avut o religie care a dispărut în timp, de factură șamanică. Istoria naționalității manciuriene are o vechime de peste două mii de ani. Manciurienii locuiesc din generație în generație în zona cursului inferior al fluviului Heilongjiang și în bazinul fluviului Wusuli, în nordul Munților Changbai, fiind cunoscuți de-a lungul timpului ca sushen, mochang, yilou, fojie și apoi nüzhen. În secolul al XII-lea au fost puse bazele dinastiei Jin. În anul 1583, Nurhaci a unificat toate triburile nüzhen, a întemeiat sistemul Baqi (un sistem de organizare a armatei și de înregistrare a stării civile pentru populația manciuriană) și a creat limba manciuriană. În anul 1636 a urcat pe tron Huang Taiji, care a schimbat denumirea clasei dominante în dinastia Qing. În anul 1644, armata acestei dinastii a pătruns în centrul Chinei, devenind ultima dinastie feudală unită din istoria țării. După Revoluția din 1911, această etnie a căpătat denumirea de naționalitatea manciuriană. Populația manciuriană a adus mari contribuții la unificarea Chinei, la administrarea zonelor de frontieră și la dezvoltarea economică și culturală din aceste regiuni.
Naționalitatea uigură
Naționalitatea uigură are acum o populație de 10.060.000 de suflete. „Uigur”, înseamnă în traducere „unitate” sau „uniune”. Uigurii din Xinjiang locuiesc în principal în zonele Kashgar și Hotan, în partea de sud a Muntelui Tianshan, regiunile Aksu și Korla, o altă parte a acestora este localizată în Yili, în partea de nord a Muntelui Tianshan, iar un grup mai mic trăiește în Taoyuan și Changde, provincia Hunan.
Originea uigurilor poate fi urmărită înapoi în timp, începând din secolul al III-lea î.e.n, de la populația dingling ce trăia în regiunea sudică a lacului Baikal, între fluviul Irtysh și lacul Balkhas, din nordul și nord-vestul țării.
Uigurii au propria lor limbă, aparținând grupului turcesc al familiei limbilor altaice, cu scrierea bazată pe alfabetul fonetic arab. După proclamarea R.P.Chineze a fost promovată utilizarea scrierii bazate pe alfabetul latin. În prezent sunt folosite ambele scrieri.
Uigurii sunt islamici ca religie, iar sărbătorile lor tradiționale sunt:
Roza, Corban, Festivalul zăpezii și altele.
Naționalitatea miao
Naționalitatea miao are 9.420.000 de locuitori, localizați în principal în provinciile Guizhou, Yunan, Sichuan, Guangxi, Hunan, Hubei și Guangdong. Naționalitatea miao are propria sa limbă, ce ține de familia lingvistică han-tibetană. Miao este una din cele mai vechi naționalități din China, cu o istorie de peste patru mii de ani. Din cauza războaielor, a sărăciei, a bolilor și a pământului neroditor, etnicii miao s-au împrăștiat în alte regiuni și au adoptat obiceiuri diferite. Cei care trăiesc la poalele Muntelui Leifeng păstrează și acum modul de numărare a anilor din dinastia Zhou, potrivit căruia anul începe cu luna octombrie, conform calendarului agricol chinezesc. În fiecare an, în luna octombrie, când se termină culesul recoltei (ei cultivă în principal orez, porumb, rapiță și plante medicinale), satele de etnie miao intră în atmosfera sărbătorilor de Anul Nou. Durata acestora diferă de la o localitate la alta, variind între 5, 9 sau 13 zile, numărul zilelor fiind întotdeauna impar.
Un alt element distinctiv al naționalității miao este credința în existența sufletului, o formă de animism (credință potrivit căreia orice în univers, și universul însuși, are un suflet sau este o ființă vie).
Naționalitatea yi
Naționalitatea yi numără peste 8.710.000 de locuitori, răspândiți în provinciile Yunan, Sichuan, Guizhou și Guangxi și care folosesc o limbă proprie, ce ține de sistemul lingvistic han-tibetan, însă mulți sunt cunoscători ai limbii chineze moderne. Acest grup etnic este o minoritate națională cu o populație numeroasă și cu o istorie veche. Naționalitatea yi s-a format acum două mii de ani și a trăit o lungă perioadă într-o societate de tip sclavagist.
După înființarea R.P.Chineze, în 1949, a avut loc democratizarea societății naționalității yi, ce a dus la dispariția vechiului sistem social. La începutul perioadei dinastiei Qing, populația yi era în majoritatea ei taoistă. La începutul secolului al XIX-lea, a pătruns creștinismul în zonă, însă numărul adepților este și acum foarte mic.
Naționalitatea tujia
Naționalitatea tujia are o populație de 8.350.000 de persoane, răspândită în principal în regiunea muntoasă Wulingshan, din zona graniței comune dintre provinciile Hunan, Hubei și Sichuan. Aceasta are limbă proprie, ce aparține unei ramuri din familia lingvistică han-tibetană, cu două dialecte, cel de nord și cel de sud. Conviețuind cu naționalitatea han de o lungă perioadă de timp, majoritatea etnicilor vorbesc acum limba chineză standard, scrierea folosită fiind tot cea a limbii chineze. Cei din etnia tujia păstrează și azi cultul strămoșilor și ritualurile legate de acesta, religia lor fiind una panteistă. După proclamarea R.P.Chineze, populația din zonă a fost recunoscută ca o singură etnie, numită Tujia. În anul 1957, a fost înființată Prefectura Autonomă a Naționalităților Tujia și Miao din vestul provinciei Hunan, iar în anul 1983 a fost înființată Prefectura Autonomă a Naționalităților Tujia și Miao din vestul provinciei Hubei și apoi alte ținuturi autonome naționale. Sub influența conaționalilor han, tujia și-a dezvoltat mult agricultura, antrenând dezvoltarea ramurilor economice conexe. Creșterea economică a impulsionat dezvoltarea rapidă a culturii și învățământului în zonă. Regiunea populată de minoritatea Tujia este spectaculoasă, cu peisaje naturale splendide. Zona turistică Wulingyuan se află pe lista patrimoniului cultural mondial, iar Zhangjiajie este cel mai important parc național forestier din China.
Naționalitatea tibetană
Etnia tibetană are în prezent o populație de aproape 6.280.000 de persoane, ce trăiesc în principal în Regiunea Autonomă Tibet și în ținuturile tibetane autonome din provinciile Qinghai, Gansu, Sichuan și Yunnan.
Tibetanii au propria lor limbă, împărțită în trei dialecte. Majoritatea populației este lamaistă ca religie. Strămoșii tibetanilor au populat încă din paleolitic cursul mijlociu al fluviului Brahmaputra, potrivit vestigiilor descoperite în urma săpăturilor arheologice făcute în zonă. În secolul al VI-lea, conducătorul tribului Yalong din zona Shannan a regiunii Tibet a reușit să unească toate triburile din regiune, moment ce a marcat intrarea populațiilor tibetane în orânduirea sclavagistă. În secolul următor, Songtsän Gampo a unit populațiile din întreaga regiune a Tibetului, formând Regatul Tibetan. Căsătoria încheiată între acesta și prințesa Wencheng din dinastia Tang a jucat un rol important în dezvoltarea Tibetului. În vremea dinastiei Yuan (1026 -1368), Tibetul a fost subordonat administrării centrale. Guvernele dinastiei Qing, ultima dinastie din China feudală, au început să desemneze funcțiile religioase în Tibet: Dalai Lama și Benchan Erdeni și a fost numit un reprezentant permanent al curții imperiale chineze în Tibet. În anii '50, în Tibet funcționa încă sistemul iobăgiei. Reforma democratică a început în Tibet în anul 1959, după care a urmat procesul de dezvoltare a regiunii. Podișul tibetan are o altitudine medie de aproximativ 4.000 m, iar înălțimea maximă este dată de Qomolangma, 8.844,43 m, cel mai înalt vârf din lume, masivul Himalaya fiind situat între China și Regatul Nepal.
Naționalitatea mongolă
Naționalitatea mongolă numără 5.980.000 de persoane care locuiesc în principal în Regiunea Autonomă Mongolia Interioară, în provinciile Qinghai, Heilongjiang, Jilin și Liaoning și care folosesc, în general, o limbă proprie. Mongolia s-a format ca stat în perioada dinastiei Tang. Inițial a fost unul dintre multele triburi mongole, antrenate permanent în războaiele pentru supremație. În 1206, Temujin este numit Ginghis Han și pune bazele statului mongol, pentru a-și apăra poporul și a-i crește puterea, reunificând în acest scop triburile mongole rivale, după care a întemeiat dinastia Yuan. Ca religie, mongolii sunt majoritari lamaiști. Această naționalitate a adus contribuții însemnate, de-a lungul istoriei Chinei, la dezvoltarea domeniilor politic, militar, economic, astronomic, cultural, artistic și medico-sanitar.