Mausoleul primului împărat al dinastiei Qin şi armata sa de teracotă

Mausoleul primului împărat al dinastiei Qin, Qin Shi Huang, situat în partea vestică a Chinei, este unul dintre mormintele imperiale de cea mai mare amploare, cu structura cea mai complexă şi cu cel mai bogat conţinut în vestigii din lume. Groapa în care a fost descoperită armata de teracotă, una din gropile funerare ale mausoleului, poate fi comparată ca importanţă cu piramidele din Egipt, fiind considerată a opta minune a lumii.

Qin Shi Huang, pe numele său real Ying Zheng (259-210 î.e.n.) a fost primul împărat al societăţii feudale din China, un personaj istoric asupra căruia aprecierile posterităţii nasc dispute şi controverse. Qin Shi Huang a realizat prima unificare a ţării, a adoptat o serie de măsuri menite să promoveze dezvoltarea societăţii, economiei şi culturii, a impus o monedă unică şi a realizat uniformizarea limbii scrise şi a unităţilor de măsură pentru lungime, greutate şi volum. A construit marele Zid Chinezesc pentru apărarea ţării în faţa invaziilor triburilor nomade dinspre nord. Toate acestea l-au impus ca o personalitate de marcă în istoria Chinei. Pe de altă parte, conform scrierilor vremii, primul împărat al dinastiei Qin a fost foarte crud şi neiertător. A introdus cenzura, dând ordin de incinerare a cărţilor care nu corespundeau ideilor şi voinţei sale de dominaţie, mai mult, se spune că i-a îngropat de vii pe intelectualii cu vederi diferite de ale sale, pentru a menţine astfel autoritatea dinastiei Qin. În perioada domniei sale, a mobilizat forţe umane impresionante şi cantităţi uriaşe de materiale pentru construirea palatului şi mausoleului său.

Lucrările de construire a ansamblului funerar au început la puţin timp după încoronarea sa şi reunificarea ţării. Şapte sute de mii de oameni au participat timp de aproape 40 de ani la lucrările de construcţie a acestui edificiu uriaş, care nu a fost finalizat până la moartea sa. Mausoleul ocupă o suprafaţă de 56,25 km2 în munţii Lishan din suburbia oraşului Xi’an, capitala provinciei Shaanxi. Baza mausoleului are formă pătrată, cu o lungime sud-nord de 350 m, lăţimea est-vest de 345 m şi o înălţime de la bază de 76 m. Mausoleul are o formă piramidală. Arheologii chinezi au descoperit în jurul mormântului principal peste cinci sute de gropi funerare. Printre cele mari, de dimensiuni impresionante, este şi una în care au fost descoperite care de război şi cai din bronz, depuse aici în dorinţa de a reda aspecte din deplasările împăratului. În alte astfel de gropi imense sunt detaşamente de soldaţi din teracotă, înfăţişând puternica armată, cu un efectiv de un milion de soldaţi, de care dispunea primul împărat al dinastiei Qin.

Armata de teracotă a fost descoperită din întâmplare, în 1974, de câţiva săteni care săpau un puţ. Oamenii au scos la iveală câteva cioburi de ceramică. Necunoscându-le valoarea au încercat să le vândă. Văzând cioburile, un arheolog şi-a dat imediat seama de valoarea lor inestimabilă şi a anunţat autorităţile în domeniu. Aşa au început săpăturile în zonă, care au scos la iveală impresionanta armată de soldaţi şi cai de teracotă. Specialiştii estimează că în cele trei situri arheologice ar fi îngropaţi peste 7.000 de soldaţi, care de război din lemn şi cai din ceramică.

Figurile din teracotă au o înălţime naturală, de aproximativ 1,8 m, cu imagini ce par autentice şi care atestă înaltul nivel al artei sculpturii din dinastia Qin.

Armata de teracotă a dinastiei Qin a devenit un punct de atracţie pentru turiştii de pe toate meridianele globului. Mulţi pasionaţi au venit special în China pentru a vizita situl istoric, iar fostul preşedinte american Ronald Reagan a calificat-o drept una dintre marile minuni ale omenirii.

Guvernul chinez nu are intenţia de a continua săpăturile la mormântul principal al împăratului, apreciind că, deocamdată, arheologia nu dispune de mijloacele necesare pentru cercetări adecvate, scopul de bază fiind acela de a proteja aceste vestigii de maximă importanţă. În ultimii ani, în aceste gropi funerare au fost descoperite peste 50.000 de artefacte importante, printre care cai şi căruţe din bronz. Corpurile cailor şi căruţelor sunt din bronz, însă unele piese ornamentale sunt din aur şi argint, iar piesele componente sunt ataşate mecanic. Mărimea cailor şi căruţelor este jumătate din cea naturală, prezenţa lor în sit fiind legată de redarea unor aspecte din deplasările împăratului, în cadrul cărora prezenţa cailor şi căruţelor simboliza puterea suveranului.

În urma studiilor asupra obiectelor excavate din gropile funerare şi a înscrisurilor istorice s-a constatat că mausoleul lui Qin Shi Huang este o redare la scară redusă a imperiului Qin. Primul împărat dorea ca şi după moarte să poată conduce imperiul pe care l-a creat, însă sigur nu şi-ar fi putut imagina că la doar trei ani de la moartea sa, dinastia Qin va fi răsturnată de o revoltă ţărănească. Acest ansamblu funerar, de cea mai mare amploare şi cu cele mai multe comori dintre mormintele imperiale din China, este martorul istoriei ţării de acum două mii de ani.

Datorită valorii istorice deosebite, în 1987, mausoleul Qin Shi Huang şi armata sa din teracotă au fost declarate de UNESCO parte din Patrimoniul Cultural Mondial.