Oraşul Pingyao din provincia Shanxi, din nordul ţării, a fost inclus pe Lista Patrimoniului Mondial în 1997, Comitetul UNESCO apreciind că Pingyao reprezintă o aşezare istorică păstrată în cele mai bune condiţii şi care înfăţişează ca într-un album, evoluţia culturală, socio-economică şi religioasă din această regiune a ţării.
Pingyao a fost ridicat în secolul al IX-lea î.e.n., centrul istoric păstrând planimetria pătrată din perioada antichităţii, şi acoperă o suprafaţă de 2,25 km2. Principalele construcţii şi structura oraşului vechi, vizibile şi astăzi au fost realizate acum mai bine de şase sute de ani. Zidul oraşului, străzile, locuinţele, magazinele şi templele s-au păstrat în bună stare, aşezarea constituind un muzeu al arhitecturii specifice dinastiilor Ming (1368-1644) şi Qing (1644-1911).
Cu 2800 de ani în urmă, exista aici un zid de lut ce împrejmuia cetatea. În jurul anului 1370, zidul de lut a fost înlocuit cu unul din piatră şi cărămidă care a fost consolidat de mai multe ori în timp, dar din fericire și-a păstrat aspectul iniţial.
Zidul cetăţii, lung de peste 6 km, cu o înălţime de 12 m, are şase porţi. Poarta de sud are forma unui cap de broască ţestoasă, iar cea de nord redă coada acesteia. În concepţia tradiţională chineză, broasca ţestoasă este simbolul longevităţii. Forma cetăţii seamănă cu o broască ţestoasă, un mesaj ce simbolizează faptul că cetatea antică Pingyao va fi puternică şi durabilă.
Oraşul este străbătut pe axa sud-nord de străzi mari şi străduţe paralele. Infrastructura cetăţii este solid realizată, construcţiile şi edificiile având diverse funcţii.
Locuinţele populaţiei au fără excepţie curţi pătrate din cărămizi, acoperişurile având ţigle de culoare gri. Construcţiile din dreapta şi din stânga sunt simetrice faţă de axa centrală. Fiecare curte este înconjurată de un zid înalt de şapte-opt metri. O trăsătură caracteristică a locuinţelor o constituie forma tipică de grotă din regiunile de nord-vest ale Chinei. Sculpturile migăloase din lemn şi din cărămidă, alături de decupajele florale din hârtie de pe geamuri dau un aer autohton pronunţat. Cele peste patru mii de locuinţe existente sunt în marea lor majoritate ridicate în perioada dinastiilor Ming şi Qing, în jur de patru sute dintre acestea păstrându-se şi azi în condiţii excelente.
Magazinele au acoperişuri din ţigle smălţuite de culoare galbenă sau verde. Imaginea de ansamblu redă un tablou prosper al unei localităţi din perioada celor două dinastii.
La Pingyao se păstrează numeroase vestigii istorice. Oraşul are şase temple budiste, între care Pavilionul celor „Zece Mii de Figuri ale lui Buddha” din templul Zhenguo. Acesta este o construcţie din lemn situată în partea nord-estică a cetăţii. Edificiul este clasat ca importanţă istorică şi culturală pe poziţia a treia în patrimoniul naţional. Pavilionul are o vechime de peste o mie de ani, iar sculpturile colorate din interiorul acestuia au o mare valoare artistică şi istorică şi o importanţă deosebită pentru cercetarea formelor sculpturale din perioada respectivă.
Tempul „Pomul dublu”, construit în secolul al VI-lea, are peste zece pavilioane, care adăpostesc în jur de două mii de figuri budiste din argilă colorată, datând din perioada cuprinsă între secolele XIII-XVII. Templul este considerat un „tezaur al artei sculpturilor vopsite din istoria Chinei”. În interiorul şi în afara cetăţii există peste o mie de monumente şi stele din piatră pe care sunt gravate desene, texte sau versuri.
Străvechiul Pingyao are şi o importanţă istorică privind activităţile financiare. În anul 1824 a fost înfiinţată aici bursa „Rishengchang”, prima din China, care a schimbat sistemul tradiţional de plăţi în numerar cu cel pe bază de facturi. Serviciile bursei au fost extinse ulterior nu doar în întreaga ţară, ci şi în Japonia, Singapore şi Rusia. Alături de „Rishengchang” au fost deschise ulterior alte 22 de burse, care au făcut ca Pingyao să devină centrul financiar al Chinei la acea vreme.
Bulevardul de Vest al cetăţii era cu peste o sută de ani în urmă „Wall Street-ul” localităţii. Aici se poate vedea şi acum, printre numeroasele magazine, clădirea vechii burse „Rishengchang”.
Pingyao are un trecut strălucit, iar astăzi a devenit un important oraş turistic. În afara zidului cetăţii s-a ridicat noul oraş modern, dar în interiorul zidului a fost păstrat un oraş cu o istorie milenară.