Străvechiul oraş Lijiang din ţinutul autonom Naxi-Lijiang, provincia Yunnan, sud-vestul Chinei, datează din prima perioadă a dinastiei Song (a doua jumătate a secolului al XIII-lea). Situat la o altitudine de peste 2.400 de metri deasupra nivelului mării, pe podişul Yungui, oraşul acoperă o suprafaţă de 3,8 km2. În vechime, aici era o aşezare urbană cunoscută, care la această oră numără peste 6.200 gospodării cu aproximativ 25.000 de locuitori, majoritatea de naţionalitate naxi. Aproape o treime din populaţia oraşului se ocupă cu confecţionarea obiectelor din bronz şi argint, prelucrarea blănurilor şi a pieilor, a ţesăturilor textile, cu producerea băuturilor şi alte activităţi meşteşugăreşti şi comerciale conexe.
Oraşul arată deosebit de pitoresc cu străzile şerpuind la poalele munţilor sau de-a lungul cursurilor de apă. Pe râurile mari şi mici din oraş sunt construite 354 de poduri de diferite forme şi din diferite materiale. Cele mai renumite sunt Suocui, Dashi, Wanqian, Nanmen, Maan, Renshou, majoritatea construite între secolele al XIV-lea şi al XIX-lea, în perioada dinastiilor Ming şi Qing.
Reşedinţa Mu, construită în dinastia Yuan (1271-1368), a fost iniţial cunoscută ca palatul lui Mu, şeful clanului din Lijiang. După lucrările de reconstrucţie, aceasta a fost transformată în muzeul de istorie a oraşului. Reşedinţa acoperă o suprafaţă de aproximativ trei hectare şi are 162 de camere mari şi mici. În multe case, pe pereţi atârnă panouri cu inscripţii originale, oferite de împăraţi din mai multe dinastii chineze.
Clădirea Wufeng din templul Fuguo, construită în anul 1601, cu o înălţime de 20 m, a căpătat această denumire pentru că forma acesteia seamănă foarte mult cu cea a cinci păsări Phoenix în zbor. Pe tavanul clădirii sunt desenate motive deosebite, iar construcţia în ansamblu contopeşte stilurile arhitecturale ale naţionalităţilor han, tibetană şi naxi, având o mare valoare arhitectonică şi istorică.
Grupul de locuinţe Baisha se află la o distanţă de aproape opt kilometri la nord de oraşul Lijiang. Între secolele al X-lea şi al XIV-lea, aici a fost centrul politic, economic şi cultural al dinastiei Song, pentru regiunea Lijiang. Locuinţele sunt amplasate de o parte şi de alta a unei străzi, poziţionate pe axa nord-sud a aşezării, iar în centru este amplasată o piaţă sub forma unui amfiteatru pe lângă care curge un pârâu, iar cele patru străzi ce se întâlnesc în piaţă sunt orientate spre cele patru puncte cardinale. Formarea şi dezvoltarea ansamblului de locuinţe Baisha a dus la configurarea bazei oraşului străvechi Lijiang.
Grupul de construcţii de locuinţe Shuhe, situat la patru kilometri nord-vest de oraşul străvechi, este parte dintr-un alt orăşel foarte frumos, străbătut de cursul de apă Qinglong, traversat de un pod de piatră, ce poartă acelaşi nume şi construit sub formă de arcadă. Acesta este cel mai mare pod de piatră din Lijiang şi a fost construit în timpul dinastiei Ming (1368-1644).
Lijiang are o istorie îndelungată şi trăsături caracteristice aparte. Configuraţia sa are aspectul unui oraş montan, dar şi armonia unei aşezări de şes cu multe cursuri de apă. Localnicii sunt de naţionalităţile naxi, han, bai, yi şi tibetană, iar convieţuirea lor a dus la realizarea de construcţii colective, valoroase teme de cercetare în domeniile arhitecturii, culturii, etnografiei şi folclorului.
Lijiang este un oraş de importanţă istorico-culturală, care a încorporat frumuseţea naturală a împrejurimilor în realizările omului în domeniile artei şi dezvoltării economice, o simbioză a trăsăturilor istorice, culturale, etnice şi folclorice, cu un caracter specific. Amplasarea oraşului, reţeaua bogată de ape, construcţiile în stil unic, locuinţele cochete şi mediul plăcut conferă acestei localităţi turistice un specific aparte între celelalte oraşe culturale şi istorice din China. Cercetările monografice oferă date preţioase privind istoria construcţiilor urbane şi evoluţia comunităţilor etnice din această aşezare.
Lijiang este un patrimoniu cultural preţios pentru China şi pentru întreaga lume. Centrul vechi al oraşului a fost inclus în luna decembrie 1997 pe Lista Patrimoniului Mondial, Comitetul UNESCO apreciind că aici s-au contopit parcursul economic şi importanţa strategică a unei localităţi cu un relief variat, toate contribuind la păstrarea imaginii originare, autentice a unui oraş cu un aspect estetic accentuat, asemenea unei picturi peisagistice.