China are multe obiective turistice naturale deosebite, munţi spectaculoşi, fluvii impresionante, izvoare şi cascade, construcţii antice impunătoare, faună şi floră de o mare diversitate şi numeroase monumente culturale şi vestigii istorice. Până în 22 iunie 2013, au fost incluse pe Lista Patrimoniului Mondial al UNESCO 45 de obiective din China, dintre care zece naturale, 31 culturale şi patru obiective mixte. Există, de asemenea, numeroase zone care, pe lângă peisajele spectaculoase, atrag turiştii şi prin specificul cultural şi tradiţiile păstrate nealterate, locuri în care frumuseţea naturii se îmbină perfect cu creaţiile umane, de-a lungul unei istorii ce însumează milenii.
Răspândite pe o suprafaţă imensă, oraşele Chinei au particularităţi diferite, în funcţie de regiunile din care fac parte. Capitala Beijing în nord, centrul economic Shanghai în est, frumosul oraş Lhasa, cu accentuat specific tibetan în vest, oraşul primăverii veşnice Kunming în sud, împreună cu multe alte centre urbane frumoase şi prospere sunt importante repere pe teritoriul Chinei.
Până acum, peste 300 de oraşe chinezeşti au câştigat titlul de centre turistice de nivel naţional, dintre care cele mai cunoscute sunt Beijing, Shanghai, Tianjin, Chongqing, Shenzhen, Hangzhou, Dalian, Nanjing, Xiamen, Guangzhou, Chengdu, Shenyang, Qingdao, Ningbo, Xi’an, Harbin, Jinan, Changchun şi Lhasa. În noiembrie 2013, 123 de orașe aveau titlul de orașe istorice şi culturale din China.