Calea ferată de pe podişul Qinghai-Tibet

Calea ferată de pe podişul Qinghai-Tibet, dată în funcţiune la 1 iulie 2006, leagă Geermu din provincia Qinghai de Lhasa, reşedinţa Regiunii Autonome Tibet. Lungimea totală este de 1.956 km. Este cea mai lungă cale ferată situată pe cel mai înalt podiş din lume. Lungimea tronsonului aflat la peste 4.000 m este de 960 km. Cea mai înaltă porţiune străbate trecătoarea Munţilor Tanggula, la altitudinea de 5.072 m.

Tronsonul căii ferate ce leagă oraşul Xining de Geermu a fost dat primul în folosinţă. Lucrările la a doua secţiune, care leagă Geermu de Lhasa, au început în 29 iunie 2001.

Cea mai mare dificultate întâmpinată de constructori a constat în găsirea unei soluţii satisfăcătoare pentru protejarea mediului înconjurător de-a lungul căii ferate. Şinele traversează şi zona de pământuri îngheţate. Pentru a proteja plantele din regiune, au fost luate mai multe măsuri eficiente, cum ar fi executarea lucrărilor în mai multe locuri şi transplantarea plantelor, pentru ca pagubele asupra vegetaţiei să fie reduse la minimum. În ce priveşte locurile în care condiţiile naturale sunt mai bune, cum ar fi zona din sudul masivului Kunlun, muncitorii au plantat iarbă, iar cu pulverizatoare au împrăştiat seminţe de felurite plante. Toate acestea au ajutat la refacerea vegetaţiei distruse în timpul construcţiei. Zonele situate de-a lungul căii ferate au devenit un adevărat „coridor verde”.

Calea ferată traversează o zonă cu pământuri îngheţate cu o lungime de 550 km. Muncitorii au adoptat şi aici o serie de măsuri, cum ar fi injectarea unui strat izolant pentru menţinerea temperaturii, construcţia de poduri şi altele.

Pentru protejarea florei şi a faunei din rezervaţiile naturale Kekexili, Sanjiangyuan, Qiangtang etc. au fost construite o serie de poduri pentru ca animalele să poată trece dintr-o parte în alta a căii ferate pe sub acestea. Mai mult decât atât, trenurile pentru acest traseu sunt închise ermetic. Astfel este imposibil ca gunoaiele să fie aruncate de-a lungul căii ferate.

Sistemul de încălzire din staţii este dotat cu cazane de gaze naturale sau cu instalaţii ce folosesc energie solară sau eoliană. Apa reziduală este evacuată doar după ce este tratată conform standardelor naţionale.