În 1978, când guvernul chinez a decis să înceapă un program de reformă economică, a început să aplice şi politica de deschidere către exterior. Din 1980, au fost înfiinţate cinci zone economice speciale la Shenzhen, Zhuhai, Shantou din provincia Guangdong, Xiamen din provincia Fujian şi întreaga provincie Hainan. În 1984, au fost declarate deschise şi oraşele de coastă Dalian, Qinhuangdao, Tianjin, Yantai, Qingdao, Lianyungang, Nantong, Shanghai, Ningbo, Wenzhou, Fuzhou, Guangzhou, Zhanjiang şi Beihai. După 1985, au fost declarate zone economice deschise deltele Fluviului Yangtze, Fluviului Perlelor, zona din sudul provinciei Fujian, peninsula Shandong, peninsula Liaodong, provincia Hebei şi regiunea autonomă Guangxi-Zhuang. A fost formată, astfel, o platformă cu o economie deschisă de-a lungul coastelor maritime ale Chinei. În 1990, guvernul chinez a decis să exploreze şi să deschidă zona nouă Pudong din Shanghai şi o serie de oraşe de pe malul Fluviului Yangtze, formându-se astfel o nouă platformă deschisă de-a lungul acestui fluviu, cu zona Pudong drept „cap al dragonului”.
Datorită aplicării diferitelor măsuri politice preferenţiale, aceste zone şi regiuni deschise au jucat şi continuă să joace rolul de interfaţă în ce priveşte dezvoltarea unei economii orientate spre exterior, a exporturilor şi introducerea tehnologiilor avansate