După proclamarea Republicii Populare Chineze, în 1949, structura economică a parcurs trei etape de dezvoltare: prima, până la sfârşitul anilor ’70, când China a renunţat rapid la influenţele economiei semicoloniale şi a constituit, în linii generale, o bază pentru industrializare. A doua, din 1979 până la începutul anilor ’90, când datorită aplicării unei politici de reformă şi deschidere, structura economică a cunoscut evoluţii pozitive, China intrând în etapa industrializării. A treia, a început din anii ’90, când guvernul chinez a propus crearea sistemului economiei socialiste de piaţă. În această etapă, care va dura până în anul 2020, concomitent cu desăvârşirea industrializării, China va realiza în linii mari şi informatizarea.
Pe parcursul a peste 60 de ani, raporturile dintre cele trei mari sectoare economice chineze – agricultură, industrie, servicii, au cunoscut mari mutaţii. Începând cu anii ’50 şi până în 2012, ponderea agriculturii în produsul social total a scăzut de la 45,4% la 10,1%, cea industrială a crescut de la 34,4% la 45,3%, iar sectorul serviciilor de la 20,2% la 44,6%.