Fauna Chinei este foarte bogată. Pe teritoriul ţării trăiesc peste 6.200 specii de animale vertebrate, dintre care aproape 2.400 specii de animale terestre vertebrate şi peste 3.800 specii de peşti, acestea reprezentând aproximativ 10% din totalul speciilor de animale vertebrate din lume.
Datorită faptului că cea mai mare parte a teritoriului chinez nu a fost afectată de gheţarii continentali din era terţiară şi cea cuaternară, au supravieţuit numeroase specii de animale. Potrivit datelor statistice, aproape 500 specii de vertebrate trăiesc numai în China şi acestea reprezintă aproape 20% din totalul speciilor de vertebrate terestre din China. În întreaga lume sunt renumite cele peste o sută de specii de animale sălbatice rare precum ursul panda gigant, maimuţa cu păr auriu (Rhinopithecus tingianus), tigrul din China de Sud (panthera tigris amoyensis), fazanul cu urechi maro (crossoptilon mantchuricum), cocorul cu creştet roşu (Grus japonensis), delfinul cu aripioare albe (lipotes vexillifer), aligatorul chinezesc sau aligatorul Yangtze (alligator sinensis) şi altele.
Marele mamifer cu părul alb-negru, ursul panda, a cărui greutate poate să ajungă până la 135 kg, se hrăneşte cu bambus fraged şi lăstari de bambus. Doar 1.600 exemplare trăiesc în prezent în sălbăticie, în lume. Fiind un animal extrem de valoros, ursul panda a devenit simbolul campaniei mondiale de protecţie a animalelor sălbatice. Cocorul cu creştetul roşu, cu înălţimea maximă de peste 1,2 m, are pene albe şi creştet gol de culoare roşie, fiind considerat în Asia de Est un simbol al longevităţii. Delfinul cu aripioare albe este una din cele două specii de delfini de apă dulce din lume. Primul exemplar mascul capturat în 1980 în fluviul Yangtze a trezit interesul cercetătorilor în domeniu.
China poate fi divizată în şapte regiuni în ce priveşte răspândirea faunei. Acestea sunt nord-estul, nordul, Xinjiang-Mongolia Interioară, Qinghai-Tibet, sud-vestul, centrul şi sudul Chinei, astfel că, în condiţii geografice diferite de la o zonă la alta, trăiesc diverse specii de animale.