„Vizită la Beijing pentru specialiştii chinezi stabilităţi în străinătate, 2013", program desfăşurat în zilele de 15 şi 16 octombrie, a atras o sută de participanţi cu un înalt nivel de pregătire din 12 ţări, precum SUA, Canada, Australia, Marea Britanie, Germania, Franţa, Japonia şi Singapore. Participanţii sunt specialişti în domenii de vârf, ca bio-medicina, informatica, management financiar, creaţie culturală, construcţii auto, noi tipuri de energie şi materiale, iar 90% dintre ei au titluri ştiinţifice şi doctorale. Mulţi dintre ei au mărturisit că îşi doresc să revină în ţară, să găsească oportunităţi de dezvoltare a studiilor lor şi să-şi continue aici cariera. Mai mult, majoritatea au adus cu ei şi proiecte concrete.
Ma Guichen, cercetător în cadrul Societăţii de Geologie Aplicată din Japonia, i-a spus reporterului Radio China Internaţional că în opinia sa, economia chineză se află în etapa de dezvoltare în salturi şi că următoarea misiune a specialiştilor e realizarea unei dezvoltări durabile şi pe baze ştiinţifice. Personal, îşi doreşte să implementeze în China un proiect de cercetare realizat de el, în domeniul prevenirii şi reducerii efectelor dezastrelor.
„Prevenirea calamităţilor reprezintă un domeniu de activitate esenţial pentru dezvoltarea stabilă, pe termen lung, a unei ţări şi societăţi. Am participat vreme îndelungată la cercetări în domeniu în străinătate, am stabilit programe de măsuri atât la nivel de individ, cât şi la cel de colectiv. Introducerea în China a acestor programe, va avea, cred eu, un rol pozitiv în dezvoltarea ţării."
Wang Junsheng, care şi-a făcut studiile doctorale la Universitatea Regală Politehnică din Marea Britanie, lucrează la Institutul de Cercetare al Ford Motor Company din Statele Unite ale Americii. El i-a spus reporterului nostru, că în cei cinci ani de activitate la Compania Ford, s-a ocupat cu precădere de perfecţionarea procesului de producţie şi de proiectare a noilor materiale pentru fabricarea roţilor dinţate. El spune că încă există un decalaj între China şi ţările occidentale legat de dezvoltarea acestor tehnologii.
„Cercetările mele de bază sunt legate de materialele folosite la fabricarea de motoare auto, cutii de viteze şi roţi dinţate pentru viteze. 90% din aceste materiale sunt procurate de China prin importuri, în acest scop trebuie să fie cheltuite anual milioane în valută. Este din păcate, un decalaj tehnologic între China şi ţările din Occident."
Wang Junsheng susţine că siderurgia şi construcţia auto vor rămâne, în continuare, două dintre ramurile de sprijin pentru Produsul Intern Brut al Chinei, dar că se află în momentul de faţă într-o perioadă de dezvoltare constrânsă, ceea ce se cheamă „gâtul de sticlă", motiv pentru care, companiile auto chineze încep pe rând să-şi înfiinţeze institute de cercetare proprii. Wang e optimist privind perspectivele de dezvoltare a acestor institute în viitorii 5-10 ani. Aşadar, doreşte să revină în ţară şi să poată contribui personal la acest proces, în domeniul său de cerecetare, al materialelor inovative.
„Cred că în viitorii 5-10 ani, institutele de cercetare înfiinţate de marile companii auto din China vor putea dezvolta şi ele activităţile de exploatare şi inovare a produselor. Văd în ţară numeroase oportunităţi. În trecut, era foarte greu să poţi găsi un institut de cercetare ca lumea, pe când acum, mai toate companiile auto îşi deschid institutele de cercetare. Acest lucru reprezintă o şansă pentru noi. După ce revenim în ţară, putem da o mână de ajutor, să contribuim în mod special în privinţa inovaţiilor în domeniul materialelor noi."
În timpul celor două zile cât a durat „Călătoria la Beijing",specialiştii cu înaltă pregătire veniţi din diferite colţuri ale lumii au avut reuniuni de specialitate, de prezentare şi negociere a proiectelor şi vizite de documentare.
De la iniţierea în iunie 2009 a acestor programe de selectare a specialiştilor cu pregătire superioară din străinătate, factorii de decizie din Beijing au organizat nouă astfel de serii de vizite, în total 511 experţi.