Marile suprafeţe agricole din sudul Chinei au avut parte, în această vară, de o vreme cu temperaturi extrem de ridicate. În unele regiuni, aceste condiţii meteorologice anormale s-au transformat, practic, în calamităţi.
În satul Bashan din oraşul Fuchun, provincia Zhejiang, la o bază de producţie a ceaiului verde, temperaturile caniculare prelungite au ars frunzele arborilor de ceai. Autorităţile estimează o reducere de până la 20% a producţiei, anul viitor. Un responsabil din satul Bashan spune:
„Anul acesta este cel mai greu din istorie pentru satul nostru. Din cauza temperaturii ridicate îndelungate, 50% din plantaţiile satului sunt afectate până acum".
Iar acest lucru este valabil, din păcate, în tot oraşul Fuchun. La ora actuală, 150 hectare de plantaţii de ceai verde au fost lovite de o secetă cumplită, în timp ce alte 1500 hectare au fost afectate mai puţin.
Vremea din acest an este dezastruoasă pentru sectorul agricol, dar a adus beneficii economice în alte domenii.
Directorul unei agenţii turistice din oraşul Hangzho spune că multe persoane preferă să plece în localităţi mai răcoroase, fie în ţară, fie în străinătate, în această perioadă. De pildă, provincia Qinghai este o destinaţie preferată, unde temperatura ajunge doar la 20 de grade Celsius chiar dacă un raport privind dezvoltarea turismului pe timpul verii, în China,în 2013,prezentat recent,arată că această piaţă este încă în faza de iniţiere.
De asemenea,shoppingul on-line a devenit o metodă de divertisment pentru chinezi în această perioadă. Datele colectate de cunoscutul website Taobao arată o creştere de peste 30% a vânzărilor, începând din iulie.Vânzările de ventilatoare electrice au înregistrat o creştere de 630%,comparativ cu perioada similară a anului trecut, în timp ce vânzările de rogojini au consemnat o creştere de 86%. Un director al companiei Alibaba, căreia îi este subordonat site-ul Taobao, spune:
„Mai ales în oraşe precum Hangzhou, Shanghai şi provincia Fujian, unde este foarte cald, creşterea e şi mai rapidă. O cifră de aproximativ 60 – 70%. Aproape în fiecare zi, aceste produse sunt vizitate de sute de mii de oameni".
De asemenea, cumpărătorii preferă să achiziţioneze, acum, fructe şi legume on-line, o modalitate prin care preferă să scape de căldura de afară. De exemplu, 108 tone de cireşe importate din Statele Unite s-au epuizat, în trei zile, pe Taobao.
Noua modă de shopping a determinat schimbarea politicii unor companii, care încearcă să expună tot mai multe produse pe siteuri decât în magazinele acestora, oferind în acelaşi timp reduceri destul de atrăgătoare.
Potrivit datelor, volumul vânzărilor cu amănuntul, în primele şapte luni ale acestui an, a ajuns la aproape 13 mii de miliarde de yuani, reprezentând o creştere de 13,2%, comparativ cu perioada similară a anului trecut.
Pe lângă deplasările în oraşe răcoroase îndepărtate şi shopping on-line, oamenii pot primi, acasă, chiar mesele din timpul zilei, tot prin intermediul platformei electronice. Directorul de la Taobao spune:
„Serviciile pentru mesele din timpul zilei au crescut, la Taobao, cu aproximativ 50%. Mai ales la prânz, propabil din cauză că este prea cald afară în acele ore. 90% din comenzi sunt pentru masa de prânz".
În centrul municipiului Shanghai oamenii s-au obişnuit să comande chiar şi cafeaua la birou sau acasă. Pentru fiecare pahar de cafea plăteşti în plus doi yuani, dar ţi-l aduce la uşă. Companiile care angajează persoane pentru aceste afaceri au crescut în Beijing şi Shanghai, vânzările acestora înregistrând cele mai bune performanţe pe timpul verii.
Conform datelor, nu doar China suferă de o vară caniculară. În Marea Britanie n-a mai fost atât de cald din 2006. 760 de persoane au murit din cauza temperaturii ridicate.În Japonia, peste zece mii de persoane au fost spitalizate din cauza insolaţiei. În Statele Unite, s-au înregistrat 53 de grade Celsius în Death Valley, California. Astfel de condiţii meteorologice extreme dau de gândit specialiştilor în mediu.