Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură (UNESCO) a anunțat, sâmbătă, în cadrul celei de-a 46-a sesiuni a Comitetului Patrimoniului Mondial organizată la New Delhi (India), includerea Axei Centrale a Beijingului - O capodoperă a ordinii ideale a capitalei chineze în lista patrimoniului mondial. Până în prezent, China are 59 de situri incluse în lista patrimoniului mondial.
Axa Centrală a Beijingului, stabilită inițial în secolul al XIII-lea, trece prin orașul vechi, de la nord, la sud. Cu o lungime de 7,8 kilometri, a devenit cea mai lungă axă urbană din lumea de azi.
Zona patrimoniului propriu zis acoperă o suprafață de 589 de hectare, cu o zonă intermediară de 4.542 hectare. Așezarea, organizarea, forma urbană și designul reflectă tradiția antică chineză în planificarea urbanistică, fiind o emblemă importantă care scoate în evidență caracteristicile distinctive ale civilizației chineze.
Comitetul Patrimoniului Mondial al UNESCO a confirmat integritatea, autenticitatea, nivelul de protecție și management a Axei Centrale a Beijingului, recunoscând rolul continuu al zonei de centru social și politic în societatea chineză.
Reprezentanții comitetului susțin că Axa Centrală a Beijingului reprezintă un model unic în istoria orașelor lumii, care întruchipează conceptele filozofice tradiționale chineze Zhong (poziția centrală) și He (armonie), care au adus contribuții semnificative la istoria urbanisticii mondiale.
UNESCO a apreciat eforturile uriașe depuse de guvernul chinez și realizările remarcabile ale acestuia în protecția și menținerea înfățișării originale a patrimoniului cultural al orașului antic Beijing.