China despre rezultatele vizitei preşedintelui CE la Beijing
2023-04-10 16:39:16

China şi Europa au avut o comunicare profundă, au ajuns la un consens important privind promovarea dezvoltării stabile a relaţiilor chino-europene, întărirea cooperării reciproc-avantajoase, respingerea "decuplării de China" şi înfruntarea în comun a provocărilor globale, a declarat Wang Wenbin, purtător de cuvânt al Ministerului chinez de Externe,  făcând o prezentare a rezultatelor vizitei la Beijing a preşedintelui Comisiei Europene (CE), Ursula von der Leyen.

Potrivit oficialului chinez, cele două părţi au avut şi un schimb de opinii privind criza din Ucraina, subliniind importanţa păstrării comunicării şi coordonării chino-europene în această problemă. Ambele părţi s-au angajat să depună eforturi comune pentru promovarea negocierilor de pace şi reducerea influenţelor crizei extinse spre exterior.

Wang Wenbin a arătat că situaţia internaţională actuală este complicată şi schimbătoare, unilateralismul, protecţionismul şi antagonismul cunoscând o ascensiune. Vizita preşedintelui von der Leyen în China a transmis un semnal pozitiv pentru intensificarea contactelor chino-europene, promovarea dialogului şi cooperării bilaterale şi multilaterale şi punerea sub control divergenţele într-un mod constructiv, fapt care ajută la dezvoltarea stabilă a relaţiilor de parteneriat strategic cuprinzător China-UE şi stabilizarea situaţiei internaţionale. Preşedintele von der Leyen a fost primită călduros şi prietenos la Beijing, a mai subliniat diplomatul chinez.

În ce priveşte vizita de stat efectuată în China de președintele Franței, Emmanuel Macron, Wang Wenbin a informat că liderii de stat chinez şi francez au avut schimburi prietenești atât la Beijing, cât și la Guangzhou, ajungând la o serie de consensuri strategice, care indică direcția cooperării bilaterale, a relației China-UE, dar și la nivel global. 

Ambele părţi au fost de acord să aprofundeze parteneriatul strategic China-Franța, să reia contactele la diferite niveluri și să stimuleze cooperarea reciproc avantajoasă, în toate domeniile. Cele două state vor sprijini reciproc concepțiile și inițiativele prezentate de fiecare parte și vor colabora în fața provocărilor globale, pe teme precum schimbările climatice, protejarea biodiversității și securității alimentare, îmbunătățirea guvernanței globale, a mai arătat Wang Wenbin.

Our Privacy Statement & Cookie Policy

By continuing to browse our site you agree to our use of cookies, revised Privacy Policy. You can change your cookie settings through your browser.
I agree