Familia OBOR, o mare familie
2023-01-10 19:34:34

Foto: VCG

Foto: VCG

În timpul vizitei președintelui Serdar Berdimuhamedov în China s-a semnat memorandumul de înțelegere strategică între inițiativa ”O centură, un drum”(OBOR) și programul ”Redresarea Drumului Mătăsii. În acest context, China a încheiat un consens de colaborare în cadrul OBOR cu toate țările din Asia Centrală.

Memorandumul de înțelegere este rezultatul vizitei președintelui Serdar Berdimuhamedov. Parteneriatul dintre China și Turkmenistan pe plan economic și comercial se va extinde, pentru a forma o nouă forță în realizarea unei comunități cu destin comun între cele două state. Totodată, colaborarea dintre China și cele cinci state din Asia Centrală pentru construirea OBOR va intra într-o nouă etapă, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului chinez de Externe, Wang Wenbin.

În ultimul an, s-au obținut rezultate însemnate, care dovedesc faptul că realizarea comună OBOR corespunde cerințelor de dezvoltare a lumii. De asemenea, ”familia” din cadrul OBOR are tot mai mulți parteneri de cooperare de o calitate mai bună, a arătat Wang Wenbin.

China va continua să colaboreze cu toate părțile implicate pentru urmărirea dezvoltării pentru ca OBOR să aducă lumii mai multă prosperitate și bunăstare, a adăugat oficialul chinez.

Our Privacy Statement & Cookie Policy

By continuing to browse our site you agree to our use of cookies, revised Privacy Policy. You can change your cookie settings through your browser.
I agree