Convorbire Xi Jinping-Ferdinand Romualdez Marcos
2023-01-04 20:15:06

Președintele Chinei, Xi Jinping, a avut în 4 ianuarie la Marea Sală a Poporului din Beijing, o convorbire cu omologul filipinez, Ferdinand Romualdez Marcos, aflat în vizită de stat în China.    
Xi Jinping a spus că în urmă cu 48 de ani, tatăl președintelui Marcos și liderii chinezi de atunci, au avut un discernământ excepțional despre situația regională și internațională și au luat împreună decizia istorică ca cele două state să stabilească relațiile diplomatice.
La rândul său, Marcos a menționat că este o vizită pe care o aștepta foarte mult, pentru că este necesar ca cele două țări să arate lumii că acordă amândouă mare importanță acestei relații. El și-a exprimat speranța că va depăși, împreună cu China, dificultățile care stau în fața ambelor state și vor face ca relațiile bilaterale să se dezvolte și mai stabil, pentru ca regiunea să devină un nou motor economic.
Înainte de convorbire, gazda a oferit o ceremonie în onoarea sosirii oaspetelui filipinez.
Președintele Marcos este primul șef de stat primit de China în 2023. De asemenea, este prima vizită efectuată de acesta în China de la instalarea sa în funcție, în 30 iunie 2022, fiind prima sa vizită într-un stat din afara ASEAN.
(Sursa foto: https://www.cfp.cn/)




Our Privacy Statement & Cookie Policy

By continuing to browse our site you agree to our use of cookies, revised Privacy Policy. You can change your cookie settings through your browser.
I agree