China are o atitudine responsabilă în împărtășirea informațiilor și datelor epidemice
2023-01-04 19:07:09

După izbucnirea pandemiei de Covid-19, guvernul chinez a plasat permanent omul și viața oamenilor pe primul loc, a depus toate eforturile pentru asigurarea siguranței vieții și sănătății cetățenilor, coordonând eficient combaterea pandemiei și dezvoltarea economică și socială. De asemenea, China a împărtășit tot timpul cu comunitatea internațională informații și date pandemice, adoptând o atitudine responsabilă, a declarat Mao Ning, purtătorul de cuvânt al Ministerului chinez de Externe. 

Declarația vine după ce purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat american, Ned Price, a criticat China de lipsă de transparență în difuzarea informațiilor pandemice, iar secretarul de presă al Casei Albe, Karine Jean-Pierre, a afirmat că SUA și alte state adoptă măsuri de sănătate care vizează pasagerii veniți din China, cu intenția de a-și proteja cetățenii, China nu trebuie să adopte măsuri ”represive”.  

Potrivit lui Mao Ning, datele statistice incomplete arată că în ultimii trei ani, autoritățile de la Beijing au avut schimburi tehnice, de peste 60 de ori, cu Organizația Mondială a Sănătății (OMS). Specialiști din mai multe țări susțin că nu este necesar să instituie restricții speciale la intrarea în țară a chinezilor. Indiferent că este vorba despre protejarea vieții și sănătății propriilor cetățeni, sau despre promovarea solidarității globale în combaterea pandemiei, a refacerii și creșterii economiei mondiale, guvernul chinez a adoptat politici și măsuri responsabile, depunând eforturi maxime, aducând contribuții însemnate. 

China dorește ca statele lumii să își concentreze atenția pe lupta antipandemică, să evite apariția oricărei afirmații și acțiuni pentru politizarea pandemiei, să acționeze pentru consolidarea solidarității comunității internaționale, depunând eforturi comune pentru a învinge cât mai repede pandemia, a mai declarat Mao Ning.

Our Privacy Statement & Cookie Policy

By continuing to browse our site you agree to our use of cookies, revised Privacy Policy. You can change your cookie settings through your browser.
I agree