China va contribui la promovarea păcii și dezvoltării globale
2023-01-03 20:17:42

China de azi este strâns legată de lume, China prețuind pacea și dezvoltarea, prietenii și partenerii, stând cu fermitate de partea corectă a vremurilor, a progresului civilizației umane, fiind angajată să aducă cu inteligența și proiecte noi contribuții la cauza păcii și dezvoltării omenirii, a transmis președintele Xi Jinping, în mesajul de Anul Nou 2023, care a fost apreciat de comunitatea internațională.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Ministerului chinez de Externe, Mao Ning, 2023 este primul an pentru aplicarea multilaterală a spiritului celui de-al 20-lea congres al Partidului Comunist Chinez. Diplomația chineză va avea sarcina de a susține și asigura diplomația liderului de stat, odată cu alte misiuni, pentru a prezenta noile realizări obținute de China intrată în noua eră. 

În acest sens, China va acționa pentru dezvoltarea parteneriatului global caracterizat prin egalitate, deschidere și cooperare, promovând constituirea unei configurații a relațiilor dintre puteri caracterizate prin coexistența pașnică, stabilitate generală și dezvoltare echilibrată. De asemenea, China va depune eforturi pentru promovarea unei economii mondiale de tip deschis, pentru liberalizarea și facilitarea comercială și investițională, sprijinind relansarea economiei mondiale. 

China va acționa pentru apărarea cu fermitate a intereselor și demnității naționale, a suveranității, securității și intereselor de dezvoltare ale țării. Totodată, China va participa la reformarea și construirea sistemului de gestionarea globală, spre stabilirea mai multor consensuri, pentru adoptarea mai multor acțiuni pentru promovarea păcii și dezvoltării globale.


Our Privacy Statement & Cookie Policy

By continuing to browse our site you agree to our use of cookies, revised Privacy Policy. You can change your cookie settings through your browser.
I agree