Franța - Greva conductorilor de tren
2022-12-23 12:00:28

Conductorii de tren din Franța intră vineri în grevă. Din cauza vârfului călătoriilor de la sfârșit de an, se preconizează că 200.000 de persoane vor fi afectate de această grevă. Societatea Națională a Căilor Ferate franceze (SNCF) a anunțat că unele trenuri vor fi anulate din cauza grevei. Potrivit prognozelor, o treime din numărul trenurilor de mare viteză va fi anulată în data de 23 decembrie și aproximativ 40% din numărul lor va fi anulat în zilele de 24 și 25 decembrie. De asemenea, trenurile transfrontaliere, trenurile interurbane și metroul ușor vor fi afectate într-o oarecare măsură. Biletele celor aproximativ 200.000 de pasageri care intenționau să călătorească cu trenul în această săptămână vor fi anulate. Instituții media din Franța au relatat că pasagerii au rămas blocați în gări.

Conductorii de tren au transmis, luni, prin reprezentanții lor că munca și viața lor este tot mai afectată de problemele din ce în ce mai grave aduse de inflație și scăderea puterii de cumpărare. De aceea, au decis să desfășoare două runde de greve în perioada 23-26 decembrie și în perioada 30 decembrie până în 2 ianuarie anul următor. Scopul lor este de a cere SNCF să acorde atenție muncii conductorilor și de a pune presiune pe negocierile contractelor de muncă.

Our Privacy Statement & Cookie Policy

By continuing to browse our site you agree to our use of cookies, revised Privacy Policy. You can change your cookie settings through your browser.
I agree