Cooperarea SUA-Europa nu trebuie să vizeze o parte terță
2022-12-05 20:00:26

Secretarul adjunct de stat american, Wendy Sherman și Secretarul General al Agenției Europene pentru Acțiune Externă, Stefano Sannino, au organizat, cea de-a patra rundă de dialog la nivel înalt SUA-Europa, privind problemele legate de China, în cadrul căreia au exprimat o serie de acuzații false cu privire la afacerile interne ale Chinei. 

În replică, purtătorul de cuvânt al Ministerului chinez de Externe, Mao Ning, a declarat că autoritățile de la Beijing se opune defăimării și intervenției în afacerile interne ale Chinei din partea americană și europeană. SUA și UE subliniază respectarea Cartei Națiunilor Unite, dar, în același timp, guvernele american și din unele țări europene sunt cele care ignoră prevederile Cartei ONU, intervenind în afacerile interne ale Chinei, sub pretextul drepturilor omului, lansând războaie împotriva țărilor suverane, precum Irak și Siria.

Oficialul chinez a subliniat că RP Chineză rămâne un susținător al dezvoltării și păcii mondiale, un apărător al ordinii internaționale, fapt recunoscut de comunitatea internațională. 

Cooperarea SUA-Europa nu trebuie să vizeze o terță parte, nici să provoace confruntări, trebuind să facă mai multe lucruri pentru stabilitatea și prosperitatea mondială, într-un mod responsabil, a mai arătat oficialul chinez.

Our Privacy Statement & Cookie Policy

By continuing to browse our site you agree to our use of cookies, revised Privacy Policy. You can change your cookie settings through your browser.
I agree