Xi Jinping, discurs video în deschiderea celei de-a 5-a ediții a EIIC
2022-11-04 21:25:09

 Președintele Chinei, Xi Jinping, a avut vineri seara un discurs în format video la ceremonia de deschidere a celei de-a 5-a ediții a Expoziției Internaționale de Importuri din China (EIIC). 

El a spus că la cel de-al 20-lea Congres Național al Partidului Comunist Chinez a fost subliniat faptul că China va aplica în continuare politica fundamentală de deschidere către exterior și strategia de deschidere reciproc-avantajoasă, va susține direcția corectă de globalizare economică și va valorifica valențele pieței interne și a celei internaționale. Astfel, dezvoltarea nouă a Chinei va oferi noi șanse altor state și va contribui la promovarea unei economii mondiale de tip deschis. 

Șeful statului chinez a menționat că deschiderea constituie un important motor al progresului civilizației omenirii și o cale necesară prosperității și dezvoltării mondiale. Schimbările nemaiîntâlnite în ultimul secol evoluează accelerat, iar economiei globale îi lipsește o forță motrice pentru relansare. De aceea, trebuie să perseverăm în politica de deschidere pentru depășirea dificultăților în dezvoltare, intensificarea colaborării, unirea forței de inovație și împărtășirea beneficiilor. Acestea vor favoriza promovarea globalizării economice, vor spori motorul dezvoltării diferitelor țări și vor face ca tot mai multe roade ale dezvoltării să fie împărțite mai echitabil de popoarele lumii, a adăugat Xi Jinping.

Our Privacy Statement & Cookie Policy

By continuing to browse our site you agree to our use of cookies, revised Privacy Policy. You can change your cookie settings through your browser.
I agree