China pune accent pe protecția proprietății intelectuale
2022-09-30 18:54:01

China a urcat pe locul 11 în clasamentul global al inovării 2022, realizat de Organizația Mondială a Proprietății Intelectuale (OMPI), astfel fiind reflectate realizările țării în domeniul protecției proprietății intelectuale, a declarat, Mao Ning, purtătorul de cuvânt al ministerului chinez de Externe. Autoritățile de la Beijing acordă o mare importanță inovării științifice și tehnologice, asigurând protecția drepturilor de proprietate intelectuală, consolidând cooperarea internațională în domeniu. 

În perioada 2012-2021, investițiile totale realizatede China în cercetare au crescut de la 1,03 trilioane yuani, la 2,79 trilioane yuani. Echivalentul cu normă întreagă (FTE) al personalului din domeniul cercetării și dezvoltării experimentale din China a depășit cinci milioane, ocupând primul loc în lume.

Pe de altă parte, începând cu luna Mai 2022, în China au intrat în vigoare o serie de acorduri internaționale precum Sistemul Haga privind înregistrarea internațională a desenelor sau modelelor industriale. Totodată, China a aderat la aproape toate convențiile internaționale majore privind proprietatea intelectuală. Orașul Shanghai a adoptat serviciile de arbitraj și mediere OMPI, pentru a consolida cooperarea transfrontalieră privind soluționarea litigiilor legate de proprietatea intelectuală.

Our Privacy Statement & Cookie Policy

By continuing to browse our site you agree to our use of cookies, revised Privacy Policy. You can change your cookie settings through your browser.
I agree