Relansarea economiei chineze, veste bună pentru întreaga lume
2022-09-16 22:05:12

În pofida situației internaționale complicate, a multor focare de COVID-19 și a caniculei din țară, economia chineză a menținut o tendință de revenire și dezvoltare în august, majoritatea indicilor fiind mai satisfăcători față de luna iulie.

Producția de automobile în august a crescut cu 39%, iar valoarea adăugată a industriei de automobile a crescut cu peste 30%, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut. Economia națională a continuat să se redreseze rapid, iar indicatorii majori economici s-au îmbunătățit în general, potrivit datelor publicate de Biroul Național de Statistică al Chinei. 

În august valoarea adăugată a întreprinderilor industriale cu venituri anuale de peste 20 de milioane de yuani, a crescut cu 4,2% în comparație cu aceeași perioadă a anului trecut. Indicele producției din sectorul de servicii a sporit cu 1,8%. Volumul vânzărilor cu amănuntul a mărfurilor de larg consum a totalizat 3,6258 trilioane de yuani, în creștere cu 5,4%. Investițiile de capital în active fixe ale tuturor unităților în afară de gospodăriile țărănești s-au cifrat la 36,7106 trillioane de yuani, crescând cu 5,4%. 

Comerțul cu mărfuri a atins 3,7124 trilioane de yuani, fiind cu 8,6% mai mare față de august 2021. În primele opt luni, valoarea acestuia a ajuns la 27,3026 trilioane de yuani, crescând cu 10,1%.      

Între ianuarie și august, au fost angajate 8,98 milioane de persoane. În august, rata șomajului a fost de 5,3%. Tot luna trecută, Indicele Prețurilor de Consum (IPC) s-a majorat cu 2,5% față de perioada similară a anului precedent, ritmul fiind redus cu 0,2 procente. În primele opt luni, IPC-ul a crescut cu 1,9%. Indicele Prețurilor de Producători (PPI) a crescut cu 2,3%, ritmul de creștere coborând cu 1,9 procente față de iulie 2022.

Comerțul exterior al Chinei se orientează după cererea lumii și avantajele proprii, putându-se dezvolta după evoluția comerțului mondial. În ultimii ani, industria vehiculelor cu energie nouă din China a cunoscut o dezvoltare bună, îmbunătățind competitivitatea pe plan internațional. Exporturile de mașini cu energie nouă fabricate în China în primele șapte luni au crescut cu peste 90% comparativ cu perioada similară a anului precedent. Piețele țintă sunt Europa de Vest și Asia de Sud-Est.

Evoluția comerțului exterior este ”barometrul” economiei chineze. Deși situația economică internațională este complicată și grea, comerțul exterior al Chinei și-a menținut creșterea stabilă în primele opt luni. Acest fapt arată că rămân neschimbate tendințele bune de pe termen lung ale economiei chineze, fiind clare avantajele lanțului industrial de aprovizionare, care oferă comerțului exterior capacitatea de a face față incertitudinii. În același timp, intrarea accelerată în vigoare a măsurilor chineze pentru stabilizarea economiei permite comerțului exterior să își mențină creșterea stabilă.

Our Privacy Statement & Cookie Policy

By continuing to browse our site you agree to our use of cookies, revised Privacy Policy. You can change your cookie settings through your browser.
I agree