Hotărârea Chinei în a-și apăra suveranitatea și integritatea teritorială este de neclintit
2022-08-19 18:55:05

Faptul că președintele Camerei Reprezentanților din SUA, Nancy Pelosi, a vizitat Taiwanul este clar, iar SUA a încălcat promisiunea făcută respectării principiului unei singure Chine, aducând prejudicii suveranității și integrității teritoriale a Chinei, lucru care se vede foarte limpede, a declarat vineri purtătorul de cuvânt al Ministerului chinez de Externe, Wang Wenbin, referindu-se la declarația negativă privind insula Taiwan a lui Daniel Kritenbrink, asistentul secretarului de stat american pentru afacerile din Asia de Est și Pacific.

Este vorba de faptul că un lider american s-a dus în Taiwan să sprijine activitățile separatiste pentru „independența Taiwanului” , și nu partea chineză a fost în Alaska să susțină independența acestui stat. Reacția categorică a Chinei la provocarea Washingtonului este rațională, legitimă, corespunde principiilor universal acceptate și beneficiază de înțelegerea și sprijinul comunității internaționale, a afirmat oficialul chinez.

Există o singură opțiune pentru SUA dacă ar dori să rezolve problema, și anume, să revină la cele trei comunicate comune și principiul unei singure Chine. Nu trebuie să arunce vina asupra părții chineze, nici să facă un pas nechibzuit şi pripit și să creeze o criză și mai mare. Hotărârea Chinei de a-și apăra suveranitatea și integritatea teritorială este de neclintit, de aceea, sfătuim partea americană să nu judece greșit situația, a subliniat Wang Wenbin.

Our Privacy Statement & Cookie Policy

By continuing to browse our site you agree to our use of cookies, revised Privacy Policy. You can change your cookie settings through your browser.
I agree