Luptând pe frontul din China, medicii români şi-au apărat ţara!

2020-07-27 14:29:53
Comment
Share
Share this with Close
Messenger Messenger Pinterest LinkedIn

Luptând pe frontul din China, medicii români şi-au apărat ţara!

Doi medici români, David Iancu şi Bucur Clejan, au scris istorie pe coordonatele România - China într-o perioadă în care lumea era măcinată de tregedia războiului. După 1945, întorşi în ţară, acolo unde au sperat tot timpul să revină după încheierea conflagraţiei mondiale, soarta a făcut ca suferinţele să continue. În final, o binemeritată reabilitare a repus viaţa celor doi voluntari pe făgaşul normal.

"Acest mod de a te comporta ca voluntar, în România nu prea este înţeles. Am văzut articole despre aceşti medici voluntari cu un titlul „Eroii români ai Chinei". În România nu sunt eroi. Sunt eroii români ai Chinei, adică sunt percepuţi că au făcut ceva pentru China. Ori ei când s-au dus să ajute în China s-au gândit cu toţii, absolut toţi, că se vor întoarce în ţara lor, iar prin faptul că ajută China, ajută şi ţara lor, că nu va ajunge şi în România războiul sau nazismul. S-au gândit că îşi apără ţara când luptă alături de cei care sunt în primul front. Chiar departe de ţară fiind, apără graniţele ţării".

Grija cu care au fost primiţi toţi urmaşii medicilor care au ajutat China a marcat profund, Tania Iancu mulţumind iniţiatorilor pentru şansa de a se întâlni cu oameni cu care are un trecut comun, prin intermediul părinţilor. Este motivul pentru care, fără reţinere, doamna Iancu susţine că aici, în China, „munca tatălui nostru nu a fost uitată şi este apreciată la adevărata valoare".

Este un argument pentru care „China îşi alege direcţiile pentru viitor foarte atent. Nu ştiu dacă acelaşi lucru se poate spune despre ţările din Europa, care am senzaţia că încă nu ştiu care este direcţia spre care trebuie să meargă".


HomePrev123Total 3 pages

Related stories

Distribuire

Clasament