INTERVIU - Emanuel Druckman: Unchiul meu s-ar mai naşte o dată, dacă ar vedea memoria pe care i-o poartă China

Emanuel Druckman, nepotul medicului român Bucur Clejan şi soţia acestuia, Neomi Druckman, în vizită la Radio China Internaţional

Ce amintiri aveţi cu mătuşa Nelly？

O, ce de amintiri! Amintiri de copil să spun? Odată eram la ea în grădină şi ea era ocupată în casă şi eu eram în grădină şi la un moment dat a auzit un sunet nu prea distinct. S-a uitat afară şi a văzut un câine lup lângă copilaş. A înlemnit, s-a uitat la câine, i-a uuuu, şi câinele s-a întins bucuros. Întotdeauna când îmi povestea ceva din amintiri, îmi povestea asta. Eram tot timpul la ei în vizită, când erau ocazii, întâlniri de familie, cu mâncărurile puţin chinezeşti care se puteau face. Era membru al familiei, fără nicio distincţie, că era chinezoaică, că era deosebită de noi, era membră de familie foarte apropiată.

O chinezoaică cu suflet de român.

Da, da, suflet familial. Avea o mare dexteritate din punctul de vedere al artei. Avea o mână foarte artistică, ca să zic aşa. Putea să ia un ou să-l picteze, nu înţelegeai cum nu l-a spart, cum a reuşit să facă aşa ceva. Şi lucruri mai vechi. În anii'80 am primit un disc în Israel, după ce am fost aici. Un disc pentru computer şi o bătrânică, nu prea bătrânică face yoga, un picior jos, un picior în tavan. Ce mişcări! M-am uitat încă o dată şi nu puteam să înţeleg că e ea. Asta a fost la 80 de ani. Păcat că i-a fost mai greu la vârsta de 95 de ani când a decedat, în ultimii ani, în ultimele luni, dar aşa a fost să fie. A avut o viaţă plină. Şi îmi pare bine că am reuşit să o văd aici, îmi pare bine că am fost în legătură cu ea, până în ultima vreme, că am împlinit o dorinţă a unchiului meu, care întotdeauna era foarte grijuliu, poate fiind diferenţa de vârstă dintre ei, ce-o să fie cu Nely când eu n-o să mai fiu, aveţi grijă de ea. Şi eu simt că am împlinit cu ceva această dorinţă.

Putem spune despre unchiul dvs. că este eroul român al Chinei ...

Da, da, când vedem tot ce-a făcut şi cum a făcut, bineînţeles. Şi el şi, bineînţeles, prietenul lui Iancu, unde au ajuns şi în ce condiţii au trăit aici, nu se ştie ce se întâmplat în anii ăia, cât de greu a fost, nu au fost aici în rai, au fost aici în partea cealaltă a raiului. Acum e rai.

Şi au dus un război care nu era al lor.

Da, sigur, ăsta e internaţionalismul, care a fost emblema, asta a fost în sufletul lor. Toţi tinerii ăştia idealişti din anii'35 – '40 care şi-au dat viaţa se spune pentru ce, mulţi spun asta, pentru ce, pentru ce era nevoie. Şi, uite, China respectă această memorie. Cum spune francezul, jos pălăria. E de necrezut.