Vinul este una dintre primele creaţii ale umanităţii. Cultura viţei-de-vie şi a vinului se interferează cu istoria omenirii de aproape 7000 de ani. Vinul este prima băutură alcoolică adusă în China din străinătate. Potrivit cărţii "Înregistrările Marelui Istoric", realizat de Sima Qian, aventurierul Zhang Qian din dinastia Han de Vest (202 î.e.n-8 e.n), a fost trimis de două ori de al şaptelea împărat al dinastiei, Liu Che, în calitate de ambasador al păcii şi prieteniei, să viziteze Asia Centrală. Misiunea diplomatică a lui Zhang Qian a deschis, astfel, poarta Chinei pentru schimburile de prietenie cu ţările din Asia Centrală, introducând şi tehnologii de plantare a viţei-de-vie şi de fabricare a vinului roşu în China. Mai departe, la sugestia lui Zhang Qian, împăratul Liu Che a hotărât să deschidă un traseu comercial care străbătea traiectoria Est-Vest şi lega Europa de Asia, traseu cunoscut ulterior drept "Drumul Mătăsii".

    Din cauză că plantarea viţei-de-vie avea nevoie de anumite condiţii geografice şi de sezon, iar războaiele civile erau necontenite, tehnologia de fabricare a vinului roşu nu a reuşit să fie popularizată în China. Deşi vinul roşu era apreciat şi căutat de poporul chinez şi în antichitate, cea mai mare parte a acestuia era transportat din străinătate pe Drumul Mătăsii.

    În Evul Mediu, vinul roşu fabricat de ţările europene a început să fie făcut cunoscut de către misionari. În secolul al XVII-lea, misionarii au introdus vinul roşu european pe piaţa chineză.

    Cel mai renumit împărat al dinastiei Qing, Kang Xi(1654-1722), prefera să bea vin roşu. Acesta şi-a format chiar obişnuinţa de a bea un pahar de vin roşu în fiecare zi, după ce s-a îmbolnăvit de malarie. Kang Xi compara "vinul roşu de calitate" cu "laptele matern", considerându-l o băutură nutritivă şi foarte sănătoasă.

    Potrivit arhivelor istorice, ceaiul negru din Anhua a făcut parte din principalele tipuri de ceai transportate pe Drumul Mătăsii, fiind extrem de căutat de aristocrații și consumatorii europeni. Pe traseul terestru al Drumului Mătăsii, principala categorie de ceai negru din Anhua a constituit-o ceaiul presat Fuzhuan. În afară de a fi utilizat de minoritățile naționale din nord-vestul Chinei, ceaiul a fost dus în Asia Centrală și Europa. Pe traseul maritim al Drumului Mătăsii, din 1842, după închierea primului Război al Opiului dintre China și Anglia, negustorii din Guangdong au promovat tehnologiile de preparare a ceaiului roșu din Anhua și au vândut, ceaiul negru și roșu în Europa. În afara Drumului Mătăsii, ceaiul negru din Anhua a fost comercializat în Europa și prin intermediul Drumului Ceaiului, ce ajungea până la Sankt Petersburg, în Rusia.

    Există o legendă frumoasă legată de ceaiul negru din Anhua și Drumul Mătăsii. Se spune că pe vechiul Drum al Mătăsii, o caravană cu ceai negru din Anhua nu s-a îndurat să abandoneze ceaiul mucegăit în urma ploilor. Ceaiul a fost dăruit locuitorilor dintr-un sat, care erau bolnavi de dizenterie. Miraculos, toți sătenii s-au însănătoșit. Datorită marii capacităţi de nutriție și a rolului magic de înlăturare a grăsimii, de încălzire a stomacului, generat de alcoolizarea naturală din timpul fermentării, dar și a tranportului de lungă durată, ceaiul negru din Anhua a fost și este nelipsit din viaţa chinezilor de naționalitate mongolă, tibetană, uigură, dar și a altor minorități aflate de-a lungul Drumului Mătăsii. Aceştia consumă multă brânză, carne de vită și oaie, însă puține legume și fructe. Pentru aceasta, ceaiul negru din Anhua a fost denumit „Ceaiul misterios de pe Drumul Mătăsii" şi „Băutura indispensabilă" a păstorilor chinezi de pe Drumul Mătăsii.