Conferința pentru dialog al civilizațiilor China-Africa
Găzduită de Academia Chineză de Științe Sociale, Institutul pentru Cercetarea Africii din China și Biroul Uniunii Africane în China, prima ediție a Conferinței pentru dialog al civilizațiilor China-Africa a avut loc, sâmbătă, online și offline, având ca temă "promovarea prin schimburi de civilizații a construcției comunității cu destin comun China-Africa". La eveniment au participat peste 120 de experți, reprezentanți ai tinerilor, oameni de afaceri și diplomați din cele două părți.
Reprezentantul Uniunii Africii la Beijing, Rahmantara Osman, a declarat în discursul rostit în cadrul evenimentului că atât civilizațiile tradiționale africane, cât și cele chineze, conțin ideea de coexistență armonioasă între oameni și între om și natură. Un punct important în integrarea civilizațiilor africane și chineze este acela de a contribui cu un concept de coexistență armonioasă, tratament egal și respect reciproc, care este deosebit de prețios în mediul internațional complex. La fel ca și alte civilizații din lume, civilizațiile africane și chineze au realizări ideologice și materiale de care sunt mândre. Ambele au contribuit la dezvoltarea omenirii, au propria lor rezistență unică și perspective strălucitoare de dezvoltare.”
Ambasadori din multe țări africane la Beijing au subliniat că ambele părți au mare spațiu de cooperare antiepidemică. Dezvoltarea comerțului electronic a stimulat dezvoltarea economiei africane. Multe aparate electrice fabricate în China sunt foarte populare în Africa, în timp ce produse africane precum boabele de cafea și produsele alcoolice au intrat și pe piața chineză, creând un număr mare de locuri de muncă. De asemenea, comerțul transfrontalier electronic reflectă dorința celor două popoare de a îmbunătăți înțelegerea reciprocă.