Directorul CMG a rostit un discurs la un forum pe tema democrației

2021-12-05 19:50:26
Comment
Share
Share this with Close
Messenger Messenger Pinterest LinkedIn

Tot mai multe personalități din străinătate susțin că democrația unei țări trebuie evaluată de populația acesteia și nicidecum de un grup mic de străini, a declarat sâmbătă directorul China Media Grup (CMG), Shen Haixiong, în discursul de la deschiderea Forumului internațional Democrația: valoarea comună a întregii Omeniri, care a avut loc în Beijing.

Evenimentul este organizat de China Media Group, Academia Chineză de Științe Sociale și Adminitrația de Publicații în Limbi Străine din China. La forum participă peste 500 de personalități din mai bine de 120 de țări și regiuni și 20 și ceva de organizații internaționale.

Shen Haixiong a declarat că prin eradicarea sărăciei absolute, ținerea sub control a pandemiei, până la buna implementare a mecanismului de reducere a sferei de influență a funcționarilor de la toate nivelurile, populația chineză simte adevărata democrație și respectarea reală a drepturilor ale omului.

Din Irak în Afganistan și din Africa în America Latină, prin promovarea așa-numitei „democrații americane”, SUA au ignorat marile diferențe de istorie și cultură și nu au făcut altceva decât să provoace haos.

De la asaltul asupra Capitoliului, la numărul înfiorător al deceselor de COVID, practica a demonstrat că aura așa-numitului „far al democrației”din SUA se stinge.

„Văzând privirea desperată a civililor afgani nevinovați, care și-au pierdut membrii familiei în ,atacurile cu precizie’lansate de trupele americane sub motivul combaterii actelor de terorism, mă întreb dacă asta e democrația vândută de americani întregii lumi?’. De ce americani nu o aplică în propria țară? Oare George Floyd și alții omorâți de oamenii legii s-au bucurat vreodată de ,democrație’și ,drepturile omului’promovate de politicieni americani? ”, a mai spus Shen Haixiong.

Related stories

Distribuire

Clasament