China: Inițiativa de dezvoltare globală este deschisă întregi lumii
Purtătorul de cuvânt al Ministerului chinez de Externe, Wang Wenbin, a declarat luni în cadrul conferinței de presă că inițiativa de dezvoltarea globală a Chinei este deschisă întregi lumii și China salută participarea tuturor țărilor lumii. China este dornică să stea alături de țările lumii, să susțină conceptul de împărtășire comună, să practice multilateralismul, ca să accelereze materializarea agendei ONU de dezvoltare durabilă 2030 și să aducă contribuții la construirea comunității umane cu destin comun.
Secretarul general al ONU, António Guterres, a declarat recent că inițiativa de dezvoltare globală făcută de președintele Xi Jinping are o semnificație pozitivă pentru promovarea dezvoltării echitabile și durabile a lumii și ONU susține în totalitate propunerea și este dornică să intenfice cooperări cu China.
Oficialul chinez a adăugat că inițiativa lui Xi Jinping a stârnit răspunsuri puternice în comunitatea internațională. Nu doar țările în curs de dezvoltare, dar și unele țările dezvoltate salută și sunt de acord cu conceptul de cooperare. Părțile consideră că inițiativa ajută la consolidarea forțelor globale, accelerarea materializării Agendei ONU de dezvoltare durabilă 2030 și la intrarea lumii într-o fază de dezvoltare echitabilă, coordonată și concluzivă. Până în prezent, zeci de țări și organizații internaționale au exprimat susținerea sau poziția pozitivă față de această inițiativă. Acestea susțin că inițiativa manifestă forța morală a Chinei și stimulează dezvoltarea rapidă a țărilor în curs de dezvoltare și realizarea prosperității comune, fiind dornice să coopereze cu partea chineză pentru materializarea inițiativei.