Wang Yi, la a doua reuniune a miniștrilor de Externe din țările vecine cu Afganistan

2021-10-28 17:18:17
Comment
Share
Share this with Close
Messenger Messenger Pinterest LinkedIn

Afganistanul trece printr-o perioadă de importanță esențială în restabilirea bunelor rânduieli, în care se găsesc atât provocări, cât și oportunități; atât dificultăți, cât și speranțe, a declarat consilierul de Stat și ministrul chinez de Externe, Wang Yi, în cadrul celei de-a doua reuniuni a șefilor diplomației din țările învecinate cu Afganistan. El a reiterat că în fața noii situații, trebuie respectate suveranitatea, independența și integritatea teritorială ale Afganistanului. În abordarea problemelor legate de această țară, trebuie susținut principiul „Cetățenii afgani joacă rolul principal și lor le aparțin”. Țările vecine și comunitatea internațională sunt nevoite să consolideze și mai mult coordonările și cooperarea în promovarea stabilității în zonă, în prevenirea derivei problemei de securitate a Afganistanului, în sprijinul unei bune guvernări și administrări a acestuia.

Șeful diplomației chineze a făcut o propunere în patru puncte. Unul este intensificarea contactelor și a efortului de îndrumare. În acest sens, trebuie acordată importanță adaptabilității și plasticității guvernului provizoriu afgan, cu care să fie derulate dialog și comunicări raționale și pragmatice pentru creșterea încrederii reciproce și exercitarea de influențe pozitive.

Apoi, este necesară amplificarea coordonărilor multilaterale. În acest scop, trebuie depuse eforturi pentru ca diferitele mecanisme aferente să funcționeze coordonat și să formeze o forță concentrată.

După aceea, este vorba despre consolidarea parteneriatului în lupta antiteroristă. Noul regim afgan ar trebui să fie încurajat să tragă o linie clară față de forțele teroriste și, de asemenea, să combată din proprie inițiativă, cu fermitate și eficient, diferitele organizații teroriste și extremiste, cum sunt „Statul Islamic”și „Mișcarea Islamică din Turkistanul de Est”.

În al patrulea rând, este nevoie de promovarea păcii și reconstrucției în Afganistan. Țările vecine sunt nevoite să adopte acțiuni coordonate în lărgirea treptată a schimburilor economice și comerciale cu Afganistan, să abordeze comunicațiile și interconetarea construcțiilor infrastructurii, să ajute Afganistan să adere la inițiativa „O centură, un drum”. Ca o putere și țară vecină responsabilă, China joacă permanent un rol constructiv în problema afgană.

China a anunțat la prima reuniune a miniștrilor de Externe din țările vecine că va oferi pentru Afganistan ajutoare umanitare de urgență în valoare de 200 milioane de yuani. Până în prezent, primul lot de ajutoare a sosit la Kabul, iar restul este în curs de trimitere și transport. China va continua să ofere, în limita capacităților sale, poporului afgan sprijin și ajutor.

A doua reuniune a șefilor diplomației din țările vecine cu Afganistan a fost organizată la Teheran (Iran), în format online în combinație cu format offline. Următoarea ediție va avea loc în 2022, în China.

Related stories

Distribuire

Clasament