Forumul de cooperare economică și comercială China-România 2021

2021-10-24 19:33:31
Comment
Share
Share this with Close
Messenger Messenger Pinterest LinkedIn

Ambasadorea Chinei la București, Jiang Yu

Ambasadorea Chinei la București, Jiang Yu

Ambasada Chinei la București a organizat pe data de 20 octombrie Forumul de cooperare economică și comercială China-România 2021. Peste 80 de participanți chinezi și români au discutat despre comerț, investiții și cooperarea post-pandemică dintre China și România, ajungând la un nou consens privind promovarea redresării economice și a cooperării economice și comerciale ale celor două țări, conform paginii oficiale a Ambasadei Chinei în România.

Printre participanți s-au numărat reprezentanți ai Ministerului Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, președinții Consiliilor Județene din Sibiu, Vaslui, Maramureș, primarii din orașelor Arad, Iași, Timișoara, Constanța, Brașov, un număr de peste 30 de reprezentanți ai județelor și orașelor din România, oficiali ai administrației publice locale, reprezentanți ai Camerei de Comerț și Industrie a României, ai Camerei de Comerț România-China, ai Casei Româno-Chineze, ai Asociației România-China și Asociației pentru Promovarea Comerțului Internațional România-China, reprezentanți ai Biroului Municipal de Comerț din Ningbo și ai Zonei de Cooperare a Întreprinderilor Mici și Mijlocii China-CEEC (Cangzhou), precum și reprezentanți ai întreprinderilor chineze și române. Participanții au discutat despre comerț, investiții și cooperarea post-pandemică dintre China și România, ajungând la un nou consens privind promovarea redresării economice și a cooperării economice și comerciale ale celor două țări.


Ambasadorea Chinei la București, Jiang Yu, a spus în discursul său că după statisticile chineze, volumul comerțului dintre cele două țări a atins cifra record de 6,78 miliarde de euro în 2020. În primele șapte luni ale acestui an, comerțul dintre cele două țări a crescut semnificativ cu 45,4%, din care exporturile României către China au crescut cu 70,4%. La sfârșitul lunii iulie a acestui an, investițiile chineze în România au ajuns la peste 500 milioane de dolari. S-au făcut pași substanțiali în cooperarea în infrastructură și s-au înregistrat progrese pozitive în cooperarea resurselor umane. Însă, în contextul noii legislații 5G, amendamentului legii privind achizițiile publice și al altor măsuri aplicate de Guvern, companiile chineze se confruntă cu obstacole în participarea la proiectele de infrastructură și construcția 5G în România. Acest fapt va afecta în mod negativ cooperarea economică și comercială bilaterală. Este așteptat ca guvernul român să urmeze tendința generală a globalizării, să susțină principiile economiei de piață și conceptul de libertate și deschidere și să creeze un mediu de afaceri echitabil, deschis și transparent pentru companiile chineze. Jiang Yu a mai propus extinderea comerțului, promovarea proiectelor demonstrative și a investițiilor și nu în ultimul rând utilizarea platformelor existente și aprofundarea schimburilor și a cooperării.

Directorul adjunct al Biroului Municipal de Comerț din Ningbo, Han Jun

Directorul adjunct al Biroului Municipal de Comerț din Ningbo, Han Jun

La forum, directorul adjunct al Biroului Municipal de Comerț din Ningbo, Han Jun, a făcut o privire restrospectivă asupra istoricului parteneriatului economic și comercial dintre orașul Ningbo și România. Ea a prezentat măsurile și rezultatele Expozției China-ECE și ale Zonei model de parteneriatul economic-comercial China-ECE din metropola din sud-estul Chinei. Ea a remarcat de asemenea marile progrese făcute de perteneriatele în economie, comerț, industrie, tehnică și știință, dar și cultură dintre Ningbo și țările din Europa Centrală și de Est, inclusiv România. „Sunt binevenite tot mai multe colaborări comerciale și investiții din partea companiilor românești”, a adăugat oficialul Primăriei Ningbo.

Participanți la Forumul de cooperare economică și comercială China-România 2021,

Participanți la Forumul de cooperare economică și comercială China-România 2021,

Oficialii din cadrul Ministerului Economiei din România au declarat că în 2020 China a fost cel mai mare partener comercial al României din afara țărilor UE și că există încă multe spații de îmbunătățire a cooperării economice și comerciale dintre cele două state. Autoritățile din România vor continua să coopereze cu Direcția Națională Vamală din China și cu alte departamente guvernamentale pentru facilitarea accesului produselor agricole și alimentare calitative românești în China. Partea română a mai precizat că 12.000 de companii chineze s-au înregistrat în România în perioada 1990-2021 și au jucat un rol pozitiv în promovarea dezvoltării economice și sociale a României. România are derschiderea pentru acapararea mai multor investiții chineze în agricultură, tehnologie, inovație ecologică și turism.

(Sursa fotografiilor: saitul Expoziției China-ECE)

Related stories

Distribuire

Clasament