China despre dezvoltarea globală și problema democrației
Țările lumii trebuie să practice adevăratul multilateralism și să consolideze cooperarea internațională, pentru a face față provocărilor, a declarat Chen Xu, reprezentantul Chinei la sediul Organizației Națiunilor Unite de la Geneva, în cadrul celei de-a 48-a sesiuni a Consiliului ONU pentru Drepturile Omului. Chen a subliniat că dezvoltarea este cheia soluționării tuturor problemelor.
Președintele Xi Jinping a prezentat „Inițiativa de dezvoltare globală” în timpul dezbaterilor Adunării Generale a ONU din acest an, solicitând comunității internaționale să accelereze aplicarea Agendei 2030 pentru dezvoltare durabilă, să promoveze o dezvoltare globală mai puternică, ecologică și sănătoasă. China este dispusă să colaboreze cu toate părțile în această privință.
Chen Xu a mai arătat că pacea și securitatea sunt premise de bază pentru promovarea și protejarea drepturilor omului, solicitând respingerea încercărilor unor țări de a impune propriile valori și modele politice altor țări, de a se amesteca în afacerile interne ale altora, sub pretextul democrației. Aceste acțiunei nu vor aduce nimic decât haos și frământări.
"Democrația nu are un model fix. Ceea ce este cu adevărat democratic nu trebuie stabilit de câteva țări, ci faptul că un sistemul politic dintr-o țară se conformează condițiilor naționale și reflectă voința cetățenilor, fiind susținut de cetățeni, și poate aduce stabilitate, progres social și bunăstare oamenilor”, a mai decparat Chen Xu.