China solicită SUA să rezolve problemele incluse în cele două liste pe care le-a lansat
China speră că Washingtonul va aborda cu atenție cele două liste pe care le-a lansat și va rezolva, prin acțiuni concrete, problemele incluse în acestea, a declarat marți purtătorul de cuvânt al Ministerului chinez de Externe, Hua Chunying.
În legătură cu cazul lui Meng Wanzhou, oficialul chinez a afirmat că de când aceasta a fost plasată în arest la domiciliu în decembrie 2018, prin grija acordată de președintele Xi Jinping, guvernul chinez a făcut eforturi susținute la toate nivelurile și cu diferite prilejuri, oferindu-i protecție și ajutor consular. Totodată a făcut demersuri serioase pe lângă SUA, solicitându-i să anuleze acuzația greșită. În convorbirea chino-americană de la Tianjin, China a prezentat părții americane două liste, una cu declarațiile și practicile greșite care trebuie reparate, cealaltă cu cazurile care preocupă partea chineză. În ambele liste, a fost trecută anularea acuzației greșite împotriva lui Meng și întoarcerea ei în China. În convorbirea telefonică a șefilor de stat chinez și american, președintele Xi Jinping a expus poziția părții chineze în dosarului Meng, solicitând părții americane să-l rezolve în mod corespunzător și grabnic. Soluționarea cazului Meng are o semnificație pozitivă.
China speră că Washingtonul va aborda cu multă importanță cele două liste și va acționa pentru rezolvarea tuturor problemelor incluse în acestea. Totodată, conform convorbirii celor doi șefi de stat, vor intensifica dialogul și cooperarea pentru a stimula revenirea relațiilor bilaterale pe calea de dezvoltare stabilă, a menționat Hua Chunying.