Xi Jinping la reuniunea liderilor țărilor BRICS

2020-11-18 16:18:30
Comment
Share
Share this with Close
Messenger Messenger Pinterest LinkedIn

(Sursa foto: www.xhnet.com)

Cea de-a 12-a reuniune a liderilor statelor BRICS a avut loc, marți, președintele Chinei, Xi Jinping, susținând că cele cinci țări membre trebuie să susțină multilateralismul, solidaritatea, cooperarea, deschiderea și inovația, punând viața popoarelor pe primul loc, încurajând dezvoltarea ecologică, luptând împotriva pandemiei COVID-19 prin ajutorarea reciprocă, impulsionând cooperarea mână în mână. Participanții au aprobat Declarația de la Moscova a celei de-a 12-a reuniuni a liderilor statelor BRICS.

La reuniunea derulată în sistem online, prezidată de președintele federației Ruse, Vladimir Putin, au participat președintele Xi Jinping, premierul Indiei, Narendra Modi, președintele Africii de Sud, Cyril Ramaphosa și președintele Braziliei, Jair Bolsonaro.

Xi Jinping a declarat că lumea evoluează și se transformă în mod profund, societatea fiind afectată de cea mai gravă pandemie din ultimii 100 de ani. Economia mondială este în cea mai gravă recesiune de după anii '30 ai secolului XX. În acest moment critic, reuniunea are semnificații speciale.

„Credem cu tărie că tema păcii și dezvoltării rămâne neschimbată în momentul în care ne aflăm. Tendința de multipolarizare mondială și globalizare economică nu se va schimba. Trebuie să ne gândim la bunăstarea oamenilor și să susținem ideea edificării unei comunități umane cu un destin comun", a susținut Xi Jinping.

Liderul chinez a mai afirmat că este necesar să se insiste asupra multilateralismului, menținând pacea și stabilitatea mondială, să se susțină solidaritatea și colaborările, pentru învingerea împreună a pandemiei, să fie stimulată deschiderea și inovația, pentru impulsionarea refacerii economiei mondiale. Pe de altă parte, trebuie să se pună prioritate pe viața oamenilor, impulsionând dezvoltarea durabilă pe plan global, să fie încurajată dezvoltarea ecologică, cu emisii scăzute, pentru realizarea coxistenței armonioase a omenirii cu natura.

China va intra într-o nouă etapă de construcție comprehensivă a unei țări socialiste modernizate. China se va integra mai activ pe piața globală, va aprofunda cooperarea externă și va crea mai multe oportunități, dar și spații pentru redresarea și dezvoltarea economiei mondiale, a precizat președintele Chinei.

Liderii BRICS au discutat în cadrul reuniunii despre lupta împotriva noului coronavirus, dezvoltare și cooperare, despre actuala situație internațională, ajungând la un larg consens.

Related stories

Distribuire

Clasament